Italianul Carlo Ancelotti a anunțat oficial că aventura starului Isco la Real Madrid a luat sfârșit o dată cu ultima etapă a sezonului de LaLiga.
Internaționalul spaniol va pleca liber de contract de pe Santiago Bernabeu, după ce înțelegerea sa cu clubul din capitala Spaniei va expira pe 30 iunie.
Isco are oferte din La Liga și Serie A, fiind dorit în special de cei de la Betis Sevilla.
Managerul blanco Carlo Ancelotti este cel care a confirmat vestea la care se așteptau toți experții din fotbalul spaniol:
„Cariera lui Isco la Real Madrid se încheie. Și a fost o carieră impresionantă”.
Mijlocasul de 30 de ani a marcat 53 de goluri și a dat 56 de assist-uri în 352 de meciuri jucate pentru Real Madrid, cu care a reușit să câștige nu mai puțin de 18 trofee, printre care 4 coroane de Liga Campionilor și 3 titluri de campion în La Liga.
Luna trecută, cotidianul spaniol AS a anunțat că Isco este aproape să semneze un contract pe două sezoane, cu opțiune pentru încă unul, cu revelația din acest sezon, Betis Sevilla, și să devină cel mai bine plătit jucător din istoria andaluzilor, cu un salariu stagional de 10 milioane de euro.
Cu toate acestea, însă, mutarea lui Isco la Betis a devenit între timp incertă deoarece depindea de calificarea în Liga Campionilor a andaluzilor, ratată între timp, sau de vânzarea unuia dintre starurile echipei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER