Universitatea Craiova a primit o lovitură de proporții la finalul sezonului 2021 – 2022, după ce un titular s-a accidentat.
Vladimir Screciu, fotbalistul care a fost titularizat de Laurențiu Reghecampf în meciul de baraj pentru cupele europene cu FC Botoșani, scor 2-0, s-a accidentat.
Tânărul fotbalist al formației din Bănie a făcut deplasarea la Buftea pentru a se alătura lotului echipei naționale a României U21, dar a acuzat probleme medicale și a fost supus unor investigații amănunțite.
Federația Română de Fotbal anunță că Vladimir Screciu a acuzat probleme medicale, nu a apucat să se antreneze cu echipa U21, iar în urma unor investigații, staff-ul medical al lui Florin Bratu a decis ca fotbalistul Universității Craiova să părăsească baza de la Buftea și să nu mai intre în planurile selecționerului pentru amicalele cu Georgia și Slovacia.
În locul lui Vladimir Screciu, Florin Bratu l-a convocat de urgență de Daniel Bîrzu, jucătorul celor de la Farul Constanța, iar Universitatea Craiova rămâne cu trei fotbaliști în lotul U21: Alexandru Cîmpanu, Ștefan Baiaram și Jovan Markovic.
„Vladimir Screciu s-a prezentat ieri în cantonamentul echipei de la Buftea și a acuzat probleme medicale. Jucătorul de la Universitatea Craiova nu s-a antrenat cu echipa și în urma unor investigații, staff-ul medical al naționalei a decis că Vladimir nu poate fi recuperat pentru cele două meciuri cu Georgia și Slovacia. În locul acestuia, selecționerul Florin Bratu l-a chemat pe Daniel Bîrzu de la Farul Constanța”, se arată pe site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER