La Survivor România 2022 au rămas în semifinală Ionuț Popa, Alex Delea, Alex Nedelcu și Elena Chiriac: Singura fată din concurs a avut probleme de sănătate înaintea show-ului din Republica Dominicană, dar a reușit să ajungă până în această fază a competiției.
Blaze a fost cel eliminat de la Survivor 2022 înaintea semifinalei. Alex Delea a câștigat imunitatea și ceilalți au fost nominalizați pentru eliminare, iar cel mai puțin votat a fost Blaze.
Ce a pățit Elena Chiriac chiar înainte de a ajunge la Survivor: a fost internată la spital, cu branule în braț, având febră foarte mare și frisoane.
În aceste condiții, în primele săptămâni ale competiției ea a concurat la un nivel scăzut al potențialului fizic.
Dar, a mai luptat având accidentări, Elena Chiriac practicând taekwondo WT, sport în care a câștigat multe concursuri.
„Tocmai înainte de Survivor am făcut amigdalită din nou. Pe 1 ianuarie mai exact a început. Anul trecut (n.r – 2021) am făcut de 5-6 ori. De asta m-am operat în toamnă. Am făcut o operație de micșorare cu laser a amigdalelor. Nu credeam că după operație se poate repeta, să fac atât de curând amigdalită. A fost greu, am avut 3 zile cu febră, la pat, cu frisoane și dureri de cap” spunea Elena Chiriac pe rețelele sociale, potrivit sportm.ro (sursa foto), înainte de show-ul Survivor.
La Survivor a participat și Marian Drăgulescu, multiplu campion la gimnastică și prieten cu Elena Chiriac. Ce sumă a încasat după ce a ieșit din concursul din Republica Dominicană?
Poate apărea Survivor All Stars, show la care ar urma să participe mai multe vedete, printre care și Giani Kiriță. „Gică Mihali nu, clar, că e lent. Claudiu Niculescu nu, că e puturos. Cred că Florentin Petre, pentru că e mic, și atunci, el fiind competitiv, poate să se ducă să intre pe traseele alea. Și Marius Niculae, cu siguranță” spunea Giani Kiriță pentru Pro Arena.
foto: www.facebook.com/survivorromania.oficial
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER