Românul Ion Țiriac (83 de ani) a urmărit pe viu meciul Rafael Nadal (Spania, 36 de ani) – Alexander Zverev (Germania, 25 de ani), care s-a încheiat dramatic în semifinale la Roland Garros, cu abandonul neamțului.
Alexander Zverev și-a sucit glezna la scorul de 6-7(8), 6-6, în semifinala disputată vineri la Roland Garros, contra lui Rafael Nadal! Neamțul a urlat și s-a zvârcolit la propriu de durere în arena Phillipe Chatrier, sensibilizându-l până și pe durul Ion Țiriac.
Miliardarul român, de trei ori finalist în Cupa Davis cu naționala României, a urmărit meciul din celebra sa lojă, situată în zona VIP a arenei Phillippe Chatrier.
Alexander Zverev a suferit o accidentare urâtă în timpul semifinalei cu Rafael Nadal, chiar sub privirile lui Ion Țiriac! Zverev și-a sucit glezna în apropierea lojei lui Țiriac, care s-a înmuiat brusc. În timp ce numărul 3 ATP agoniza pe teren, magnatul român a pus ambele mâini pe marginea tribunei, privindu-l cu îngrijorare pe „Sasha”.
Zverev a fost scos de pe teren într-un scaun cu rotile pentru a primi îngrijiri medicale la vestiare. Apoi, Alexander a revenit în cârje în arenă și și-a anunțat retragerea. Astfel, Nadal s-a calificat în a 30-a finală de Grand Slam a carierei și a 14-a la Roland Garros.
No puede ser 😔 Zverev se rompe en plena batalla feroz con Nadal Sus gritos son escalofriantes…#RolandGarros pic.twitter.com/c7QyyqL39S — Eurosport.es (@Eurosport_ES) June 3, 2022
No puede ser 😔
Zverev se rompe en plena batalla feroz con Nadal
Sus gritos son escalofriantes…#RolandGarros pic.twitter.com/c7QyyqL39S
— Eurosport.es (@Eurosport_ES) June 3, 2022
Alexander Zverev și Ion Țiriac au o relație specială, ținând cont că sportivul german a triumfat la turneul de la Madrid în 2021, la ultima ediție desfășurată sub patronatul românului! Zverev a cucerit trofeul chiar de ziua lui Țiriac: „La mulți ani din nou, mister Țiriac! Îți mulțumesc mult pentru tot! Iar tu, Feli (n.r. – directorul turneului, Feliciano Lopez), nu ai mai vorbit cu mine din anumite motive, după ce l-am învins pe Rafa (râde)!
Sper că o vei face după finală. Amândoi faceți o treabă grozavă! Am simțit lipsa acestui turneu anul trecut! M-ați făcut să mă simt ca acasă și foarte în siguranță! Toți jucătorii vă sunt recunoscători”, le-a transmis Alexander Zverev lui Ion Țiriac și lui Feliciano Lopez după finala cu Matteo Berrettini, scor 6-7(8), 6-4, 6-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER