Live Blog Bursa Transferurilor: cele mai importante lovituri de mercato din Liga 1. Joyskim Dawa este noul jucător al celor de la FCSB!

Live Blog Bursa Transferurilor: cele mai importante lovituri de mercato din Liga 1. Joyskim Dawa este noul jucător al celor de la FCSB!
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport vă ține la curent cu cele mai importante lovituri de mercato din Liga 1.

În această vară, echipele de top din România încearcă să se întărească pentru a arăta cât mai bine și pe plan european.

Nou promovata, Petrolul Ploiești, a reușit două mutări prin care își anunță candidatura la play-off. Prahovenii i-au transferat, în cursul zilei de miercuri, 15 iunie, pe Gicu Grozav și Gabi Tamaș.

FC Voluntari a dat trei lovituri importante în cursul zilei de vineri, 10 iunie. Revelația sezonului precedent i-a semnat pe Mihai Răduț, Salvatore Marrone și Octavian Vâlceanu. Fostul mijlocaș al FCSB-ului revine astfel în Liga 1, după experiența de la Aris Limassol.

CFR Cluj va porni iar din preliminariile Ligii Campionilor, în timp ce FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi vor lua startul în preliminariile Conference League. Dacă ardelenii au făcut două mutări importante, Sepsi l-a luat pe Cosmin Matei, profitând de retrogradarea lui Dinamo în Liga 2.

 

Bursa transferurilor în Liga 1: cele mai importante lovituri de mercato

Alex Chipciu (33 de ani, mijlocaș) – de la CFR Cluj la U Cluj, liber de contract.
Andreas Mihaiu (23 de ani, atacant) – de la Dinamo la Chindia, liber de contract.
Ionuț Gurău (23 de ani, portar) – de la Unirea Slobozia la FC U Craiova, liber de contract
Florin Purece (30 de ani, mijlocaș ofensiv) – de la Farul Constanța la Universitatea Cluj
Joyskim Dawa (26 de ani, fundaș central) – de la FC Botoșani la FCSB
Rachid Bouhenna (30 de ani, fundaș central) – de la CFR Cluj la FCSB, liber de contract
Enzo Celestine (24 de ani, atacant) – de la FC Sete 34 la FC Argeș, liber de contract
Tony Njike (24 de ani, mijlocaș defensiv) – de la SO Cholet la FC Argeș, liber de contract
Mihai Popescu (29 de ani, fundaș central) – de la Heart of Midlothian la Farul Constanța, liber de contract.
Jefte Betancor (28 de ani, atacant) – de la Farul Constanța la CFR Cluj
Denis Kolinger (28 de ani, fundaș central) – de la Velje BK la CFR Cluj, sub formă de împrumut
Valentin Costache (23 de ani, mijlocaș ofensiv) – de la CFR Cluj la Rapid București
Florin Ștefan (26 de ani, fundaș stânga) – de la CFR Cluj la Rapid București
Robert Ion (21 de ani, mijlocaș ofensiv) – de la FCSB la Farul Constanța
Mirko Ivanovski (32 de ani, atacant) – de la Dinamo București la Petrolul Ploiești
Shaquill Montell Sno (26 de ani, fundaș lateral) – de la Lokomotiv Plovdiv (Bulgaria) la FC Botoșani. A venit liber de contract
Andrei Ciobanu (24 de ani, mijlocaș) – de la Farul Constanța la Rapid București
Cristi Dumitru (20 de ani, atacant) – de la FCSB la CS Mioveni, sub formă de împrumut
Gabi Tamaș (38 de ani, fundaș) – de la FC Voluntari la Petrolul Ploiești
Mike Cestor (30 de ani, fundaș) – liber de contract la FC Argeș
Gicu Grozav (31 de ani, atacant) – de la MTK Budapesta la Petrolul Ploiești
Marius Briceag (30 de ani, fundaș) – de la FC Voluntari la Universitatea Cluj
Antonio Jakolis (30 de ani, mijlocaș) – de la Sibenik la FC Argeș
Fabio Vianna (23 de ani, fundaș) – de la Academica Coimbra la FC Argeș
Dorian Bertrand (29 de ani, mijlocaș) – de la AS Nancy la FC Argeș
Andreias Calcan (28 de ani, mijlocaș) – de la Mezokovesd la FC Argeș
Julio Donisa (28 de ani, atacant) – de la Le Mans la FC Argeș
Adrian Bălan (32 de ani, atacant) – de la Rapid București la Universitatea Cluj
Andrei Chindriș (23 de ani, fundaș) – liber de contract, la UTA Arad.
Albert Stahl (23 de ani, mijlocaș) – de la Rapid București la UTA Arad, sub formă de împrumut
Cristian Maxim (19 ani, fundaș) – de la Gaz Metan Mediaș la UTA Arad
Marius Constantin (37 de ani, fundaș) – de la Universitatea Craiova la FC Argeș
Denis Ciobotariu (24 de ani, fundaș) – de la CFR Cluj la Sepsi
Salvatore Marrone (21 de ani, fundaș) – de la Miercurea Ciuc la FC Voluntari
Mihai Răduț (32 de ani, mijlocaș) – de la Aris Limassol la FC Voluntari
Octavian Vâlceanu (25 de ani, portar) – liber de contract, la FC Voluntari.
Vlad Morar (28 de ani, atacant) – de la Dinamo București la Farul Constanța
Alexandru Buzbuchi (28 de ani, portar) – liber de contract la Farul Constanța
Francisco Junior (30 de ani, mijlocaș) – de la Gaz Metan Mediaș la Sepsi
Karlo Muhar (26 de ani, mijlocaș) – de la Lech Poznan la CFR Cluj.
Karlo Brucic (30 de ani, fundaș) – de la FC Koper la CFR Cluj. A venit liber de contract
Andrei Pițian (26 de ani, fundaș) – de la Chindia Târgoviște la Universitatea Cluj.
Paul Iacob (25 de ani, fundaș) – de la Chindia Târgoviște la Rapid.
Andrei Miron (28 de ani, fundaș) – de la FCSB la Hapoel Haifa, liber de contract.
Cosmin Matei (30 de ani, mijlocaș) – de la Dinamo la Sepsi.
Gabriel Torje (32 de ani, mijlocaș) – de la Dinamo București la Farul Constanța
Romario Benzar (30 de ani, fundaș) – de la Lecce la Farul Constanța
Kevin Doukoure (23 de ani, mijlocaș) – de la Tabor Sezana la Farul Constanța
Claudiu Keșeru (35 de ani, atacant) – de la FCSB la UTA Arad, liber de contract.
Vito Hammershoy-Mistrati (29 de ani, mijlocaș) – de la Randers FC la CFR Cluj.
Christopher Braun (30 de ani, fundaș) – de la FC Botoșani la CFR Cluj, liber de contract.
Cătălin Straton (32 de ani, portar) – de la FCSB la FC Argeș

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×