Situația la Dinamo se complică pe zi ce trece. După retrogradarea clubului, lucrurile merg tot mai rău, iar vineri seară, Dorin Șerdean a anunțat că falimentul este foarte aproape.
Ovidiu Stîngă (49 de ani) se alătură și el celor care deplâng situația lui Dinamo. Ultima dată antrenor principal la FCU Craiova, Stîngă se ocupă în prezent de centrul de copii și juniori de la Al-Sadd, în Qatar.
Fostul mijlocaș de la Dinamo, Universitatea Craiova sau PSV Eindhoven acuză amatorismul dovedit de conducătorii lui Dinamo din ultimii ani. Stîngă consideră că greul abia acum va începe pentru „câini”.
Fost campion cu formația din Ștefan cel Mare în singurul sezon petrecut la echipă, Stîngă îi compătimește acum pe cei care se află sub contract cu fostul său club.
„E dureros ca un nume mare ca Dinamo să ajungă în situația de acum. E vina conducătorilor, și-au făcut numărul și-au plecat! Au avut oameni de valoare în club, dar i-au îndepărtat. Știți cum e?
Din femeie frumoasă a ajuns una de pe stradă… Greul de acum începe, țineți minte ce vă spun! Din păcate, nu doar Dinamo e într-o situație gravă, ci tot fotbalul românesc. Va fi problemă mare la «B». Numai jucător sau antrenor să nu fii la Dinamo! Dacă e să joace Caracalul cu Bragadiru, nu vine nimeni la meci. Dacă joacă ăia de la Caracal cu Dinamo, vine tot orașul, iar tu trebuie să ai echipă ca să-i bați. Trebuie să ai valoare, degeaba te mai ajută arbitrul sau vântul la un meci sau altul”, a precizat Ovidiu Stîngă, conform GSP.
Ovidiu Stîngă a renunțat la cariera de fotbalist în anul 2007, după a doua experiență la Universitatea Craiova. După retragere, a trecut la antrenorat, pregătind, printre altele, pe Universitatea Craiova, dar și reprezentativele U18 și U19 ale României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER