Nou-promovata Petrolul Ploiești a dat lovitura pe piața transferurilor, reușind să îl aducă pe fostul internațional Gabi Tamaș (38 de ani).
Petrolul Ploiești a câștigat Liga 2 și a revenit în prima divizie, iar prahovenii sunt hotărâți să facă o figură foarte frumoasă în următorul sezon, când nu se mulțumesc cu lupta pentrun evitarea retrogradării.
După ce l-a transferat pe Gicu Grozav, gruparea „galben-albastră” l-a convins și pe fostul internațional Gabi Tamaș, care deja a semnat contractul.
Petrolul Ploiești a anunțat că l-a convins pe Gabi Tamaș să evolueze sub comanda lui Nae Constantin în următorul sezon.
Anunțul a venit chiar în timpul conferinței de prezentare a lui Gicu Grozav, care a revenit, astfel, în fotbalul românesc după experiența din Ungaria.
Prahovenii nu s-au ferit să admită că nu au ca obiectiv evitarea retrogradării, ci calificarea în play-off-ul Ligii 1. Aceștia au ținut să precizeze că fostul internațional român nu s-a uitat la salariu când și-a pus semnătura pe contract, ci a fost motivat de obiectivul îndrăzneț fixat de conducerea clubului. „A semnat! Nu l-au interesat banii, vine pentru play-off!”, au spus prahovenii, potrivit GSP.
Gabi Tamaș a hotărât încă dinaintea finalului de sezon, așa cum ProSport v-a informat în exclusivitate, să nu mai continue în tricoul lui FC Voluntari. Recent, el a spus că angajamentul cu ilfovenii a expirat, astfel că așteaptă oferte, iar prahovenii au fost cei care s-au mișcat cel mai repede.
Fundașul central este unul dintre cei mai importanți jucători pe care i-a avut echipa națională în era modernă, având 67 de prezențe în reprezentativa României, pentru care a marcat trei goluri.
La nivel de club, el a trecut, de-a lungul carierei, pe la echipe ca Dinamo, FCSB, Galatasaray Istanbul, Spartak Moscova, Celta Vigo, AJ Auxerre, West Bromwich Albion, Watford, Doncaster, Cardiff sau Hapoel Haifa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER