Simona Halep (România, 19 WTA), campioana ediției din 2019, va debuta marți la turneul de la Wimbledon 2022, împotriva Karolinei Muchova (Cehia, 82 WTA).
Va fi un regal tenisistic, marți, 28 iunie la turneul de Grand Slam de la Wimbledon! Simona Halep, Serena Williams (SUA), Rafael Nadal (Spania) sau Iga Swiatek (Polonia) vor intra pe teren în a doua zi de concurs.
Luni, în ziua inaugurală a turneului de la All England Club, își vor disputa meciurile din primul tur Novak Djokovic (Serbia), Emma Răducanu (Marea Britanie) sau Carlos Alcaraz (Spania).
Simona Halep va intra pe teren marți, în a doua zi la Wimbledon, iar acesta este un lucru bun, având în vedere că românca are la dispoziție mai mult timp pentru recuperare după ce s-a retras de la Bad Homburg. „Simo” s-a trezit vineri dimineață cu gâtul blocat și a preferat să nu mai joace în semifinala cu Bianca Andreescu, pentru a nu risca o accidentare mai gravă înainte de Wimbledon.
Halep știe deja ziua în care va intra pe teren, iar organizatorii vor afișa în curând și programul meciurilor din runda inaugurală. Cert este că Simona nu va avea onoarea să deschidă ziua pe terenul central! Conform tradiţiei, în primul meci al zilei de marţi, de pe Terenul Central, ar trebui să-şi dispute partida campioana en-titre! În absența lui Ashleigh Barty – retrasă din activitate, organizatorii de la Wimbledon au desemnat-o pe Iga Swiatek să deschidă ziua pe arena centrală, ignorând-o pe Simona Halep – campioana din 2019!
Simona Halep nu va avea un meci lejer la debutul în turneul de la Wimbledon, ținând cont că adversara ei, Karolina Muchova, a ajuns în sferturi la ultimele două ediții ale Grand Slam-ului de la All England Club.
Simona se află jumătate de tablou complicată, iar românca ar putea da peste liderul WTA Iga Swiatek în semifinale, Serena Williams fiind posibila adversară a româncei din sferturi! Până atunci, dacă trece de Karolina Muchova, constănțeanca va juca în manșa secundă cu învingătoarea partidei Jaimee Fourlis (Australia, 153 WTA) – Kirsten Flipkens (Belgia, 257 WTA). Halep ar putea întâlni o favorită abia în turul al treilea la Wimbledon 2022, pe Camila Giorgi (Italia, 26 WTA).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER