Dinu Gheorghe a fost la un pas să ajungă președinte la Timișoara, în anul în care Rapid și FCSB s-au întâlnit în sferturile Cupei UEFA.
Invitat la ProSport Live, fostul conducător al Rapidului s-a răzgândit în ultimul moment, influențându-l și pe Răzvan Lucescu.
Cu Marian Iancu patron, FC Timișoara a fost aproape de titlu în Liga 1, a prins play-off-ul Ligii Campionilor și le-a întâlnit pe Ajax și Anderlecht în Europa. În luna octombrie a anului 2014, Marian Iancu a primit o condamnare de 12 ani de închisoare cu executare, după ce a fost găsit vinovat pentru evaziune fiscală și spălare de bani în dosarul „RAFO”. Ulterior, în iunie 2015,Marian Iancu a mai primit o lovitură. A primit o condamnare de 14 ani de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul „Rafo-Carom”. Fostul patron de la Timișoara execută astfel, potrivit legislației, pedeapsa cea mai mare.
Dinu Gheorghe și Răzvan Lucescu au fost la un pas să formeze o trupă redutabilă și la Timișoara, însă totul a picat chiar înainte ca cei doi să ajungă în Banat.
„Am o amintire mai puțin plăcută. Am refuzat să merg la Timișoara. Am promis că merg, cu Răzvan. Se întâmpla în 2006. Erau biletele de avion cumpărate. M-am răzgândit în seara aia. L-am întors și pe Răzvan. Așa am simțit eu. Era totul bătut în cuie. Era bine. Acolo au explodat prețurile”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
În acel an, Rapid a avut rezultate excelente în Europa, reușind să le elimine pe Feyenoord, Hertha și Hamburg. Giuleștenii au părăsit Cupa UEFA în sferturi, după două remize cu rivala FCSB.
În acest moment, Timișoara are probleme mari și nu se mai laudă de ani buni cu o echipă de Liga 1. ACS Poli a dat faliment, ASU Poli a scăpat miraculos de retrogradarea în Liga 3, iar Ripensia se zbate în anonimatul eșalonului secund.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER