Așa cum a anunțat ProSport în exclusivitate, Yassine Bahassa a semnat cu FCU Craiova. Francezul este a șasea noutate din lotul oltenilor pentru sezonul viitor.
Mijlocașul în vârstă de 30 de ani a evoluat în stagiunea precedentă în Ligue 2, pentru Quevilly Rouen, unde a reușit să ofere 3 pase decisive în 29 de prezențe.
Este al patrulea transfer perfectat de echipa antrenată de Marius Croitoru, după Ionuț Gurău, André Duarte și David Croitoru. Acestora li se mai adaugă pe lista noutăților Aurelian Chițu și Gabriel Enache, fotbaliști care se antrenau cu FCU de luni bune, însă nu au putut fi înregistrați.
În cursul zilei de vineri, 1 iulie, FCU Craiova a confirmat oficial transferul mijlocașului printr-un comunicat emis pe site-ul oficial. Clubul patronat de Adrian Mititelu a confirmat ProSport, care a anunțat încă de joi mutarea francezului în Bănie.
„Yassine Bahassa este noul jucător al Fotbal Club Universitatea 1948
Fotbalistul francez, în vârstă de 30 ani, a evoluat ultima dată pentru Quevilly și a bifat, în ultimul sezon, 29 partide în toate competițiile, reușind să ofere trei pase de gol. Yassine Bahassa poate evolua atât în partea dreaptă a atacului, cât și în banda stângă. De-a lungul carierei, Yassine a mai evoluat pentru echipe precum: FCE MA, Lormont, Cap-Ferret, Stade Bordelais sau US Avranches.
Bine ai venit și mult succes în tricoul alb-albastru, Yassine!”, se arată în comunicatul emis de FCU Craiova.
Odată cu noile achiziții, trupa lui Croitoru va ținti probabil cât mai sus în noul sezon. Spre deosebire de sezonul precedent, când au schimbat antrenori pe bandă rulantă și în pauza de iarnă, înainte de sosirea lui Nicolo Napoli, retrogradarea părea o posibilitate reală, echipa lui Adrian Mititelu va avea ca obiectiv o clasare în prima jumătate, luptându-se pentru un loc în play-off.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER