Simona Halep (România, 18 WTA) are o motivație suplimentară la Wimbledon 2022, românca dorind să le demonstreze organizatorilor că merita să deschidă ziua pe Terenul Central, în runda inaugurală.
Simona Halep a fost programată pe terenurile secundare de la Wimbledon în primele trei tururi, iar atitudinea organizatorilor față de româncă i-a indignat pe fani.
După calificarea în semifinale, scor 6-2, 6-4 cu Amanda Anisimova (SUA, 25 WTA), Halep a vorbit despre episodul în care organizatorii au desemnat-o pe Iga Swiatek să deschidă ziua pe Terenul Central.
În opinia multora, Simona Halep merita joace primul meci al zilei de marți – săptămâna trecută, pe Terenul Central, iar românca e motivată să câștige din nou turneul și să obțină acest drept pe teren: „La începutul turneului am spus asta pentru că am fost întrebată. Singura șansă că pot deschide turneul este să câștig din nou. Sunt în semifinale, dar sunt încă departe. Așa că voi lua ziua de mâine ca pe o nouă provocare, o mare provocare și voi da tot ce am mai bun. Dacă există șansa de a câștiga acest turneu, o voi lua. Voi munci din greu să o iau”, a spus Simona la conferința de presă, după meciul cu Amanda Anisimova.
Conform tradiţiei, în primul meci de marţi, de pe Terenul Central, trebuia să-şi dispute partida campioana en-titre! În absența lui Ashleigh Barty – retrasă din activitate, organizatorii turneului de la Wimbledon au desemnat-o pe Iga Swiatek să deschidă ziua pe arena centrală! Simona Halep, campioana ediției din 2019, nu a avut onoarea să deschidă balul în 2020, când turneul a fost anulat din cauza pandemiei, dar nici în 2021, după ce s-a retras de la All England Club din cauza unei accidentări! Darren Cahill solicitase ca Halep să primească ceea ce i se cuvine în acest an.
Simona Halep a mai afirmat că se simte excelent pe iarba de la All England Club: „Ei bine, am jucat semifinale acum câțiva ani în 2014, dacă îmi amintesc bine. Apoi câteva sferturi de finală. Întotdeauna am avut un senzatie bună cu iarba. Dar, da, în 2019 am început să mă simt cu adevărat conectată cu asta. Mă simt în siguranță pe picioare. Deci asta mă ajută să mă pot mișca relaxată și, da, să simt jocul. Deci chiar simt jocul acum.
Acum este diferit pentru că între ele au trecut mulți ani de la prima mea semifinală. Sunt diferită ca om. Eu chiar cred asta. Sunt mai puternică ca sa controlez cu emoțiile mele. Pot controla emoțiile mult mai bine. Am experienta. Dar este întotdeauna special când pășești pe teren în semifinala unui Grand Slam. Așa că o să văd mâine și o să vă spun ce o să simt. Dar va fi frumos, cu siguranță”, a conchis Simona Halep, cea care se va lupta cu Elena Rybakina pentru un loc în marea finală.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER