CSU Târgu Mureș și Centrul Universitar de Excelență în Volei își propun organizarea unei tabere internaționale de volei cu scopul promovării acestei discipline sportive la nivel local, regional, național și internațional.
Evenimentul se va desfășura la Târgu Mureș, în perioada 10 – 17 iulie 2022 și va găzdui aproximativ 200 de persoane – jucătoare, antrenori, preparatori fizici și voluntari, în vederea eficientizării antrenamentului sportiv de volei la nivelul tehnicii și tacticii prin seminarii și ateliere de teorie și exemplificare practică.
Unii dintre cei mai buni antrenori de volei și preparatori fizici din lume se vor reuni pentru a oferi participanților, timp de șapte zile, experiența antrenamentelor și oportunitatea de a se afla în preajma celor mai buni formatori de volei din lume.
Tabăra de volei este concepută pentru sportive cu vârsta cuprinsă între 14 și 21 de ani care doresc să își maximizeze abilitățile de volei, antrenori de volei și preparatori fizici. În cadrul parteneriatului realizat, Federația Română de Volei și Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș susțin formarea antrenorilor de volei din România prin organizarea cursurilor de perfecționare pentru antrenorii echipelor de juniori.
La finalul cursului de perfecţionare, aceștia vor dobândi licenţa de antrenor pentru sezoanele competiţionale 2022/2023 și 2023/ 2024.
Dintre specialiștii invitați se numără antrenorii Giuseppe Bosetti, Franca Bardelli, Massimo Dagioni, expert în pregătirea fizică Nicola Bacaloni, psihoterapeut Oana Cueșdeanu și deținătoare a numeroase titluri de campioană, jucătoarea Nneka Obiamaka Onyejekwe.
Această inițiativă își dorește să contribuie în mod activ și semnificativ la îndeplinirea misiunii pe care Centrul Național Universitar de Excelență în Volei o are și care se referă la dezvoltarea voleiului din România, angrenarea sportivilor de performanță în evenimente care pot contribui fundamental la creșterea performanței acestora și atragerea comunității locale spre activități sportive, inclusiv prin acțiuni de voluntariat.
Tabăra de antrenamente este concepută pentru:
• sportive cu vârsta cuprinsă între 14 și 21 de ani care doresc să își maximizeze abilitățile de volei, să se distreze și să se antreneze în baza sportivă a Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș pentru a învăța și a-și perfecta abilitățile, tehnicile și cunoștințele de volei • antrenori de volei care vor lua parte la abordări tehnice, tactice și mentale, teoretice și practice, la cel mai înalt nivel profesionist • preparatori fizici care vor lua parte, alături de specialiștii invitați, la toate sesiunile de coordonare ale activităților de pregătire a jucătoarelor din tabără, urmărind planul și programele de pregătire fizică în vederea creșterii potențialului fiziologic al sportivilor și dezvoltării calităților motrice la cel mai înalt nivel • voluntari care au ocazia de a-și îmbogăți experiența în ceea ce privește desfășurarea unui astfel de eveniment sportiv
Toate seminariile și atelierele vor fi asistate de traducători în limbile română și engleză.
Deschiderea oficială a manifestării sportive va avea loc duminică, 10 iulie, la ora 19:00, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, în Amfiteatrul Facultății de Farmacie.
Informații suplimentare despre înscrierile deschise până pe 9 iulie 2022, tarife și program se pot obține accesând: https://csu.umfst.ro/international-volleyball-camp/.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER