Martinescu – 7; Şoarece – 3; Pană – 2; Culea – 2; Ocea – 1; Stănică – 2 autogoluri. Sunt marcatorii din comedia de năravuri Viitorul Scorniceşti – Electrodul Slatina 18-0, care transformă celelalte blaturi româneşti în meciuri pe viaţă şi pe moarte. Meciul se joacă în 1978, cam în aceeaşi perioadă în care apare butada „Ai voie să spui bancuri politice, cu condiţia să nu le scorniceşti”.
Circulă tot felul de scenarii pe seama farsei, unul mai fantezist decât altul. Se invocă inclusiv o eroare de cod Morse la transmiterea scorului de la Moreni (locul unde se străduieşte să câştige Flacăra) la Scorniceşti, ceea ce propulsează România în Superliga Comediilor SF. Ce se ştie oficial este că vina pentru tărăşenie se împarte frăţeşte.
Jumătate din ea aterizează în cârca antrenorului Tache Macri de la Viitorul, care e demis după o victorie la o duzină şi jumătate de goluri diferenţă. Cealaltă jumătate e a lui Stănică de la Electrodul (iată un splendid titlu de film), care e exclus din viaţa sportivă pentru cele două autogoluri. Literatura absurdului cunoaşte puţine cazuri care pot rivaliza cu toanele punitive din România comunistă. Poate doar Alfred Jarry să se fi încumetat la emiterea unor mărunte pretenţii, după ce l-a dat lumii pe regele Ubu.
Cu atât mai crudă e dezamăgirea când afli că nici măcar la mizerii de soiul ăsta nu ne uităm la ceilalţi din vârful clasamentului. Într-un colţ al memoriei stă împăienjenită dovada că scopul scuză mijloacele chiar şi în şamponatul Occident. În decembrie 1973, în preliminariile pentru Euro 1984, Spania bate Malta cu 12-1 şi lasă Olanda acasă la golaveraj.
Olandezii spumegă inutil şi trag nădejde ca spânul de barbă. Rien ne va plus. Sigur, 12-1 e mai mic decât 18-0, însă gradul de expunere de care se bucură un meci de calificare dintre două naţionale e mult mai mare decât un erzaţ românesc din Diviza B. Pe altă parte, recordurile – de club sau de echipă naţională – nu durează la infinit.
Într-o bună zi, apare o trăsnaie nouă la orizont. Alte guri căscate, alţi ochi dilataţi, altă stupoare fără margini. Şi cum să nu rămâi tablou când, pe la început de mileniu, tot într-un meci de calificare, Australia nivelează Samoa Americană cu 31-0 pe stadionul din Coffs Harbour? Cum să nu te gândeşti, pradă unei forma mentis tipic româneşti, la un blat care le surclasează pe toate celelalte? Şi cum să nu descifrezi o aluzie sexuală când afli că violul în grup săvârşit de australieni are loc într-un orăşel al cărui punct de atracţie e un parc de distracţii intitulat The Big Banana? Abia când cercetezi mai atent episodul îţi dai seama că diferenţa de scor e totuşi mică, ţinând cont că australienii joacă deja la echipe cunoscute din Europa şi că mijlocul de transport al învinşilor înapoi spre casă, adică spre Insula Tutuila, este – ia să vă văd – piroga.
Dar uite că nici anomalia de la Coffs Harbour nu rezistă în vârf. Cu o lună şi un strop în urmă, se înscrie la cuvânt mândra competiţie naţională sud-africană. E vorba tot de liga a doua şi tot de promovare, cam la fel ca în Viitorul-Electrodul. Protagoniste sunt Shivulani Dangerous Tigers şi Matiyasi, care îşi câştigă meciurile la mare luptă: 33-1, respectiv 59-1. Nu se ştie nimic despre echivalentul sud-african al exclusului Stănică – nici măcar dacă a existat. Parodia sud-africană nici nu se înalţă bine de la sol şi e doborâtă de aviaţia din Sierra Leone. În acest bordel al fotbalului de luminiş, Kahunla Rangers conduce la pauză cu 2-0 în deplasarea de la Lumbebu United. Situaţia e atât de decentă, încât n-ai cum să ghiceşti scorul final: 95-0. Asta înseamnă că Rangers înscrie peste două goluri pe minut după pauză, ceea ce nu poate fi crezut nici măcar de o antilopă gnu după lobotomie. Contracandidata Gulf FC are 7-1 la pauză cu Koquioma Lebanon, dar nu izbuteşte decât un amărât de 91-1, cu doar 84 de goluri înscrise după pauză. Jalnic.
Să ne ierţi, meştere Stănică. Şi domnia ta, meştere Macri. Ba chiar şi domnia ta, meştere Dragomir. Suntem mici copii pe lângă alţii până şi în fraudă. Aşezată în lumina comparaţiei, anomalia de la Scorniceşti pare acum de o neînchipuită suavitate. Dacă adaugi că arbitrul de centru de la Gulf-Koquioma a plecat de pe teren, lăsându-şi rezerva în locul lui, şi că preşedintele lui Kahunla s-a dus acasă să tragă un somn recuperator, ai imaginea unui sport în genunchi, la discreţia briganzilor. Fotbalul trece de obicei drept un sport uşor de povestit. Există însă cazuri când el nu mai poate fi spus ca un basm aspru şi imprevizibil. Iar atunci devine un poligon de testare pentru armele de ultimă generaţie ale bunului-plac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER