Rareș Ilie (19 ani) este o prioritate pentru Nice, care a pus pe masă o ofertă de 5 milioane de euro pentru a-l aduce în Ligue 1.
Rapid a avut un parcurs foarte bun în primul an de la revenirea în Liga 1, iar acesta i se datorează și lui Rareș Ilie. Tânărul fotbalist din Giulești a avut evoluții apreciate, astfel că a intrat pe radarul mai multor echipe importante din străinătate.
Cea mai hotărâtă dintre ele este Nice, care a oferit 5 milioane de euro în schimbul fotbalistului de lângă Podul Grant.
Rareș Ilie poate să ajungă în această vară la Nice, care oferă nu mai puțin de 5 milioane de euro în schimbul său, potrivit jurnaliștilor de la RMC Sport.
Evoluțiile mijlocașului în vârstă de 19 ani au atras atenția mai multor cluburi importante din Europa, iar oficialii de la Nice vor să se asigure că nu ratează această oportunitate. Cu toate că, potrivit site-urilor de specialitate, cota de piață a fotbalistului este de numai 1,3 milioane de euro în acest moment, francezii sunt gata să scoată din conturi nu mai puțin de 5 milioane de euro pentru a obține transferul său.
Jurnalistul francez Loic Tanzi a confirmat că Nice a înaintat deja oferta pentru tânărul din Giulești.
Nice a fait une offre au Rapid Bucarest pour Rares Ilie (19 ans) #Mercato — Loïc Tanzi (@Tanziloic) July 11, 2022
Nice a fait une offre au Rapid Bucarest pour Rares Ilie (19 ans) #Mercato
— Loïc Tanzi (@Tanziloic) July 11, 2022
Nice a încheiat sezonul trecut pe treapta a cincea a clasamentului în Ligue 1, astfel că va participa în play-off-ul Conference League.
Rareș Ilie a evoluat în 38 de partide pentru Rapid în stagiunea recent încheiată, reușind să marcheze șase goluri și să le ofere colegilor săi 10 pase decisive. Mijlocașul a participat cu echipa națională Under 19 a României la Campionatul European din Slovacia, unde „tricolorii” s-au clasat pe ultima treaptă a clasamentului grupei din care au făcut parte.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER