Francesco Totti și Ilary Blasi au șocat lumea mondenă din Italia, după ce s-a aflat că cele două vedete din „Cizmă” au decis să pună capăt unei căsnicii de 17 ani.
Inițial dezvăluită de Dagospia, un tabloid din Italia, informația a fost confirmată ulterior atât de către fostul fotbalist, cât și de prezentatoarea TV.
Cei doi au oferit și o primă reacție în urma despărțirii șocante, dar care a mai fost vehiculată în mai multe rânduri. S-a discutat despre o posibilă aventură a lui Totti cu economista Noemi Bocchi, după ce a fost văzut în compania acesteia la un restaurant de top din Roma.
Totti și Blasi au cerut amândoi să li se respecte intimitatea, menționând că nu vor mai oferi alte declarații pe acest subiect. Legenda celor de la AS Roma și prezentatoarea TV aveau 3 copii împreună: un băiat, Cristian, și două fete, Chanel și Isabel.
„După 20 de ani împreună, din păcate relația mea cu Ilary s-a încheiat. Tot ceea ce am spus și am făcut în ultimele luni a fost pentru a ne proteja copiii, care sunt și vor fi întotdeauna prioritatea absolută a vieții mele. Am încercat să depășesc această criză din relația noastră, dar astăzi înțeleg că alegerea de a ne separa, deși este una dureroasă, nu mai poate fi evitată. Eu și Ilary vom rămâne uniți pentru a ne crește cei trei copii minunați, și voi avea întotdeauna un respect deosebit pentru soția mea. Motivul pentru care ne-am separat va rămâne strict privat din punctul meu de vedere, și din acest motiv, nu voi mai oferi alte declarații. Am încredere că ne veți respecta intimitatea, în special pentru liniștea copiilor noștri. Vă mulțumesc”, a declarat Francesco Totti.
„După 20 de ani și 3 copii minunați, căsnicia mea cu Francesco s-a încheiat. Motivul despărțirii va rămâne un subiect privat și nu va mai urma vreo altă declarație din partea mea. Invit pe toată lumea să evite orice speculație și, mai presus decât orice, să respecte intimitatea familiei mele”, a precizat și Ilary Blasi.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER