În ce stare se află Ante Roguljic, după accidentarea suferită în partida de vineri seară! Când este preconizată revenirea croatului pe teren

În ce stare se află Ante Roguljic, după accidentarea suferită în partida de vineri seară! Când este preconizată revenirea croatului pe teren
  • Publicat:

Ante Roguljic a suferit o accidentare gravă la spate în prima repriza a meciului dintre Universitatea Craiova și Sepsi Sfântu Gheorghe, croatul având nevoie de intervenția ambulanței în urma incidentului.

După un duel aerian cu Andres Dumitrescu, mijlocașul oltenilor a căzut la pământ, acuzând dureri în zona coloanei. În urma accidentării, Roguljic a fost scos cu targa de pe teren și a fost transportat la spital cu o ambulanță.

Deși echipa sa a fost egalată în extremis în primul meci disputat în noul sezon al Superligii, Laszlo Balint primește și o veste bună. Se pare că fotbalistul croat ar fi suferit doar o contuzie gravă, urmând să revină sub comanda fostului tehnician al UTA-ei în cursul săptămânii viitoare.

În ce stare se află Ante Roguljic, după accidentarea suferită în partida de vineri seară! Când este preconizată revenirea croatului pe teren

Cel mai probabil, Roguljic nu va face deplasarea alături de lotul oltenilor în Albania, pentru manșa tur a partidei cu Vllaznia Shkodër, ce va avea loc joi, 21 iulie, însă ar putea fi apt pentru jocul din etapa a 2-a a Superligii, cu Universitatea Cluj.

Meciul disputat vineri seară s-a lăsat cu scântei în partea secundă, atunci când a avut loc și prima intervenție a VAR, chiar la faza golului secund al covăsnenilor, marcat de Nicolae Păun. În momentul șutului mijlocașului celor de la Sepsi, Alexandru Mateiu i-a aplicat acestuia o talpă pe gleznă, iar faza a fost ulterior analizată de responsabilii din camera VAR, spre mirarea lui Cristiano Bergodi, care a crezut că reușită echipei sale va fi anulată.

Lucrurile nu au stat însă așa, arbitrul revenind asupra fazei și arătându-i cartonașul roșu mijlocașului formației din Bănie, golul fiind validat prin prisma legii avantajului.

„Sincer eu am crezut că ne ia golul, am rămas un pic uimit, dar după a scos cartonașul și au rămas ei uimiți, nu eu”, a declarat antrenorul italian la finalul partidei.

Pasiunea pentru fotbal, dobândită încă de la o vârstă fragedă, nu i-a putut purta pașii spre o carieră în sportul pe care l-a îndrăgit dintotdeauna, însă l-a făcut să aleagă jurnalismul sportiv. Absolvent al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din București, Christian Luță ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
Ştirea tristă a dimineţii! A MURIT pe loc
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
De la „țeapă” la „lovitură”: englezii au făcut topul transferurilor la Tottenham! Locul ocupat de Radu Drăgușin
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic, a fost înșelată în repetate rânduri
Cum arată artista de muzică populară la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru ea! Deși arată fantastic,…
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două businessuri pe care vreau să le fac
David Popovici vrea să intre în afaceri, după ce se retrage din sport. În ce va investi banii: Sunt două…
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Răsturnare de situație în cazul accidentului de tramvai din București. Ce arată primele date din anchetă
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Aduc GHINION! Fructele pe care să NU le ai în casă niciodată
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de 60 de lei!
Milionarul român de doar 28 de ani, replică genială pentru un bărbat care i-a transmis că poartă un hanorac de…
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
BREAKING | George Țelinoiu a murit după ce s-a aruncat în gol de pe viaductul Vidraru 😢 ⤵️
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Planeta ia foc! A început un nou război. Ordinul de atac a venit deja azi, 19 septembrie
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
Ultimul mesaj lăsat de secretara-șefă de la Universitatea de Medicină din București, găsită fără viață în lacul Pantelimon
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
BREAKING! Familia Regală a României, în DOLIU
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Vineri se pun în vânzare biletele pentru meciul Lituania-România din Liga Naţiunilor
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Mulți posesori se plâng că apar aceste probleme la cutia robotizată Dacia. Cât costă reparația
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×