Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, Charlotte (32 de ani), dispune de puțin timp de cont pe OnlyFans, platformă pentru adulți pe care este încărcat conținut interzis minorilor.
Charlotte este fiica din mariajul cu actrița Alexandra King, celebră pentru rolul interpretat în pelicula italiană La Pelle (1981). Este femeia alături de care, fostul numărul 1 în tenis, a adoptat, în timpul mariajului, doi copii.
Primul copil, Nicholas, a ajuns în familia formată dintre artistă și fostul jucător de tenis, în anul 1987. Trei ani mai târziu, cuplul adopta și o fetiță, Charlotte, care are în momentul de față 32 de ani.
Fiica lui Ilie Năstase, care a locuit patru ani în România când era mică, susține că singurele persoane care au susținut-o de-a lungul timpului au fost Francoise, dădaca ei, și Amalia, fosta soție a lui Nasty. Are o relație dificilă cu mama ei adoptivă.
„Ideea o aveam de ceva timp în minte, dar o discuție mai aprinsă pe care am avut-o cu tatăl meu m-a determinat să fac acest pas. Mi-a zis ceva de genul să fac orice pentru a câștiga bani, dar în cuvinte mai urâte.
Eu nu mi-am mai văzut tatăl de la aniversarea celor 18 ani ai mei, adică de acum 14 ani.
L-am întrebat când o să ne mai vedem și mi-a răspuns că o să-l mai văd o dată până moare. Am vorbit cu Amalia Năstase chiar și când mi-am făcut cont pe OnlyFans și m-a încurajat. Mi-a spus: «Du-te și fă o grămadă de bani»”, a spus Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, conform celor de la Ziare.com.
Pentru a se abona la contul de OnlyFans al lui Charlotte Năstase, internauții trebuie să plătească 17 dolari.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER