Petrolul – FC Voluntari, va avea loc luni, de la ora 21:30, partida urmând a se disputa în epilogul primei etape a SuperLigii.
Cortina peste prima rundă a SuperLigii, una care a oferit meciuri spectaculoase, se va trage pe „Ilie Oană” din Ploiești, unde nou promovata Petrolul, va primi vizita FC Voluntari, una din performerele sezonului trecut.
Dacă „lupii” au promovat fără emoții, câștigând Liga a 2-a, ilfovenii au terminat la primul sezon în care au intrat în play-off-ul Ligii 1, pe locul 4, performanță dublată și de un parcurs ireproșabil în Cupa României, competiție în care băieții lui Ciobi au jucat finala.
Mulțumiți de rezultatele înregistrate sezonul precedent, ilfovenii au decis să meargă tot pe mâna fostului internațional. În ciuda faptului că în inter-sezon a pierdut câteva piese de bază, Tamaș plecat la Petrolul, I. Gheorghe la Sepsi, Denis Ciobotariu la Sepsi OSK și Briceag la ”U” Cluj, Ciobi își propune și în acest sezon accederea în „top 6”. La capitolul veniri, cele mai importante implanturi ale ilfovenilor sunt Marrone (Csikszereda), Răduț (Aris) și Florea (Chindia).
În amicalele verii, FC Voluntari a bifat o victorie, 12-0 cu Orleta Kielce, o remiză, 1-1 cu Karmiotissa și două eșecuri, 1-2 cu Leczna – FC Voluntari și 1-4 cu Hapoel Beer Sheva.
De partea cealaltă, din dorința de a se ridica la nivelul așteptărilor și a nu avea emoții în încercarea de a rămâne în Liga 1, „lupii” au dus o campanie de achiziții spectaculoasă. Cel mai sonor transfer este cel al lui Gabriel Tamaș, care la debutul în tricoul „galben-albaștrilor” își va întâlni foștii coechipieri din sezonul precedent. Tot în defensivă a fost adus sub formă de împrumut Florin Borța de la Universitatea Craiova. De asemenea, Petrolul l-a repatriat pe Grozav, mijlocaș care a evoluat ultima dată la MTK Budapesta, alături de Gicu fiind aduși alți doi mijlocași interesanți, Jair de la HJK Helsinki și Lucian Dumitru de la CS Mioveni. Găzarii au mutat și în atac, fiind transferați Mirko Ivanovski și Christian Irobiso, ambii de la Dinamo și tânărul Cosmin Tucaliuc de la Academia Hagi.
În inter-sezon, Petrolul Ploiești a disputat cinci partide de verificare, bifând 4 victorii, trei dintre ele cu scorul de 2-1 cu Dinamo Auto, Al Markhiya și Farul Constanța și una cu 5-0 cu Darica Genclerbirligi, dar și o remiză, 1-1 cu Chindia Târgoviște.
În ciuda faptului că vor avea parte de o atmosferă ostilă, Tamaș & co urmând a avea parte de susținerea necondiționată a „lupilor” care vor lua cu asalt „Ilie Oană”, ilfovenii vor avea atu-ul omogenității, „11” din sezonul trecut suferind mici modificări față de cel al gazdelor, care vor alinia o echipă schimbată din temelii față de cea cu care au promovat.
Echipe probabile Petrolul – FC Voluntari: Petrolul: Avram – Pașov, Tamaș, Meijers, Țicu – Jair, Seto – Gheorghe, Măzărache, Grozav – Irobiso Antrenor: Nicolae Constantin FC Voluntari: Popa – Ricardinho, Meleke, Matricardi, Aliji – V. Rață, L. Fulop – Merloi, Tavares, Răduț – Nemec Antrenor: Liviu Ciobotariu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER