Scandal imens la Voluntari, acolo unde Petrolul a pierdut dramatic la revenirea în Superligă, cu FC Voluntari, scor 0-1.
Arbitrajul video a declanșat încă un scandal în campionatul nostru. De această dată la Ploiești, după ce arbitrul George Găman a dat penalty în minutul 88, iar echipa lui Ciobotariu a debutat cu dreptul în Superligă.
Victoria ilfovenilor a fost adusă de Florea, care a înscris golul decisiv în fața a peste 10.000 de spectatori veniți pe arena „Ilie Oană”.
Prima etapă a Superligii s-a încheiat cu multă tensiune, la Ploiești. Gabi Tamaș a fost implicat în cea mai controversată fază a meciului câștigat la limită de Voluntari, scor 1-0.
În minutul 88, arbitrul George Găman a dictat penalty pentru oaspeți, în huiduielile unui întreg stadion. Gabi Tamaș a protestat vehement, fiind revoltat de faptul că arbitrul nu a analizat faza și cu ajutorul sistemului VAR. „De ce nu te duci să te uiți?” Aceasta a fost reacția veteranului, care a debutat cu stângul la Petrolul.
În cele din urmă, Găman nu și-a schimbat decizia după cotul aplicat de Tamaș lui Armaș, iar Florea a adus trei puncte mari pentru FC Voluntari.
Marius Avram i-a dat dreptate arbitrului, explicând că Găman a luat decizia corectă și de aceea nu a fost nevoie de intervenția VAR.
Petrolul: Avram – Meijers, Tamaș, Huja – Pashov, Dumitriu, Seto, Țicu – Cioiu, Ivanovski, Grozav Rezerve: Moroz, A. Olaru, Velisar, Borța, Cebotaru, M. Bratu, Tucaliuc, Măzărache, Jair Antrenor: Nicolae Constantin
Voluntari: M. Popa – Ricardinho, Meleke, Armaș, A. Vlad – Matricardi, Droppa – Rață, Costin, Marcelo – Nemec Rezerve: Rîmniceanu, Aliji, Maronne, Andreș, Răduț, Tavares, L. Fulop, D. Florea, Merloi Antrenor: Liviu Ciobotariu
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești) Arbitru: George Găman; Asistenți: Adrian Popescu, Stelian Slabu; Arbitru VAR: Viorel Flueran; Arbitru AVAR: Valentin Avram
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER