Rivaldinho și Sergiu Hanca sunt aproape de revenirea în SuperLiga, la Universitatea Craiova, însă transferulul atacantului brazilian este de neînțeles pentru Florin Prunea.
Florin Prunea a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre decizia oficialilor Universității Craiova de a-i aduce în Bănie pe Rivaldinho și Sergiu Hanca.
Fostul mare internațional al echipei naționale a României nu înțelege de ce Mihai Rotaru vrea să-l aducă în Bănie pe Rivaldinho, deoarece brazilianul nu are loc în echipa de start.
De partea cealaltă, Florin Prunea crede că Universitatea Craiova va da lovitura pe piața transferurilor dacă îl aduce în Bănie pe Sergiu Hanca, fostul căpitan al lui MSK Cracovia care a fost ofertat și de Rapid.
„În primul rând, nu văd unde să joace. Trebuie să iasă ori Markovic, ori Baiaram, ori cine mai este pe acolo în față. Hanca, din punctul meu de vedere, dacă se face transferul și cred că se face, cred că este cel mai bun transfer care s-a făcut în această vară și este o adevărată lovitură pentru cine îl ia.
Este cel mai bun transfer pentru o echipă din România. Sute de mii pentru Hanca? Bani mulți pentru România, dar este cel mai bun transfer dacă se face. Craiova are nevoie de un jucător ca Hanca în poziția în care joacă acolo”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER