UTA i-a luat pe ultimii căpitani de la Tirana, Hoxhallari vine chiar din postura campionului: „Prind mai ușor naționala Albaniei jucând în România”

Redactor:
Călin MNERIE
UTA i-a luat pe ultimii căpitani de la Tirana, Hoxhallari vine chiar din postura campionului: „Prind mai ușor naționala Albaniei jucând în România”
  • Publicat:

Numărul fotbaliștilor albanezi din primul eșalon a rămas neschimbat față de sezonul trecut.

Doi au plecat, ambii de la FC Botoșani, Enriko Papa la Rizespor (Turcia) și Realdo Fili în SUA, după ce a câștigat la loteria vizelor și alți doi au venit.

Este vorba despre Erion Hoxhallari (26 de ani), care și-a reîntâlnit la UTA conaționalul și fostul coleg de la KF Tirana, pe Idriz Batha (30 de ani), în timp ce pentru FC Voluntari (chiar următorul adversar al „Bătrânei Doamne”) a semnat Naser Aliji (care a mai jucat în Liga 1, la Dinamo, în sezonul 2018-2019).

Hoxhallari: „Dacă UTA e acolo unde-și propune înseamnă că și eu am avut un sezon bun”

Practic, utiștii Hoxhallari și Batha sunt ultimii căpitani ai celor de la KF Tirana. Evident, fotbalistul sosit în această vară la Arad, component al echipei naționale albaneze, s-a sfătuit cu fostul său coleg înainte de a semna contractul.

„M-am informat despre toate condițiile în momentul când am fost ofertat din România. Am prieteni de la care am primit informații, bineînțeles, și de la Idriz ale cărui evoluții erau urmărite din Albania. Venirea în România este un pas în față pentru mine. Superliga este un campionat mai puternic decât prima ligă din Albania și cred că voi prinde mai ușor echipa națională prin evoluțiile mele de la UTA. Sunt obișnuit să dau tot ce am în mine meci de meci, în așa fel încât echipa să-și atingă obiectivul. Dacă UTA e acolo unde-și propune la finalul sezonului înseamnă că și eu am avut un sezon bun”, susține Erion Hoxhallari.

A început emoții primul meci în fața propriilor fani: „Apoi am fost stăpân pe joc”

În primele două runde ale Superligii, noul fundaș al lui Ilie Poenaru a jucat în centru și în banda stângă și a făcut – bineînțeles – cunoștință cu suporterii UTA-ei și atmosfera unică pe care aceștia o crează în special la meciurile de acasă, cum a fost cel cu Petrolul, câștigat cu 2-0.

„Pot juca pe mai multe poziții, am jucat pe stânga sau pe centru. Acolo unde mă pune antrenorul, acolo unde este nevoie de mine, acolo joc fără probleme. Atmosfera de la UTA este frumoasă, ca acasă, în Albania. Ambele echipe au suporteri mulți, care pun un presiune pe adversar și îmi place să joc cu ei în spate. Într-adevăr, cu Petrolul am început puțin mai greu. Era normal să am emoții la primul meci de acasă, am vrut să dau maximum și am avut un pic de trac la început. Dar, apoi am fost stăpân pe joc”, mai afirmă Hoxhallari, care se obișnuiește și cu adversarii din Superligă: „Nu știu prea multe despre Voluntari, e primul meu sezon în România. Dar i-am văzut pe video, vom încerca să le exploatăm punctele mai slabe”.

Batha: „Nu mai sunt echipe mici ca în sezonul trecut”

Idriz Batha a fost titular incontestabil pentru UTA la prima sa aventură departe de campionatul Albaniei, la 29 de ani. „Închizătorul” speră să aibă un sezon mai reușit, cu toate că recunoaște că nivelul este mult mai tare.

„Jocul împotriva Petrolului a fost dificil. După părerea mea, în acest sezon nu sunt echipe mici ca în sezonul trecut, când puteai să faci 3 sau 6 puncte, practic cam știai înainte de a începe meciul că s eva întâmpla asta. Acum sunt multe echipe bune, cam de aceeași valoare. Mă bucur că am câștigat, iar atmosfera făcută de suporterii noștri a fost fantastică. Evident că-mi doresc să am sezon mai bun și din punct de vedere individual, să și marchez de această dată, dar cel mai important ar fi ca echipa să termine mai sus acest campionat”, a punctat Batha, care a mai precizat ccă-l respectă mult pe Bautista Cascini, noul său coleg din centrul liniei mediane și-l consideră un fotbalist foarte bun.

Resemnat cu privire la convocarea la naționala Albaniei: „Este rândul lui Hoxa să dea totul”

Mijlocașul central al „roș-albilor” pare resemnat cu privire la convocarea sa la echipa națională. „Pentru mine este mai greu, am înaintat în vârstă, este rândul lui Hoxa să dea totul pentru Albania. Eu, în schimb, sper să vină cât mai mulți căptani din campionatul albanez la UTA. Am fost eu, acum e Hoxa, sunt jucători de calitate în Albania care pot ajuta”, mai afirmă Idriz Batha, care a spus două cuvine și despre FC Voluntari: „Întâlnim o echipă ce a jucat în play-off sezonul trecut, o echipă bună. Îi respectăm, dar ne respectăm pe noi mai mult”.

În sezonul 2021-2022, Erio Hoxhallari a evoluat în 35 de partide (2857 de minute) pentru KF Tirana, campioana Albaniei, înscriind un gol și reușind trei assisturi. Idriz Batha a fost pe teren în 34 de meciuri pentru UTA, bifând în total 2943 minute în Liga 1.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
E scandal după ”lupta secolului”, Fury – Usyk! ”O mizerie absolută!”
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar…
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Horațiu Moldovan, spre Serie A! Serie impresionantă a lui Sassuolo, care defilează cu românul în poartă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în această iarnă
Andrei Ivan şi-ar putea face bagajele şi ar putea pleca de la Universitatea Craiova! Clubul cu care poate semna în…
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut:
Gâlcă a câştigat din nou cu Craiova, dar a recunoscut: "Presiunea rămâne. Există posibilitatea de a nu rămâne"
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Singurul fruct care înlocuiește băuturile energizante. Se găsește în toate magazinele din România și 1 kg costă 7 lei
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
Scandal monstru după ce Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. Acuzațiile dure au bombardat internetul: “Să vă fie rușine!”
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur:  - Sunt ăla cu 3 dorințe!
BANCUL ZILEI. Gigi Becali prinde pestisorul de aur: - Sunt ăla cu 3 dorințe!
Reacţia unui turist grec, venit la schi în
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o…
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
DOVADA că extratereștrii au venit pe Pământ! Tehnologia lăsată în urmă
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat Genoa
Neica nimeni, care nu au făcut nimic! Aruncă cu lături Diana Şucu, reacţie vehementă după ce soţul său a cumpărat…
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
Cuplul BOMBĂ al finalului de an! Vedeta PRO TV s-a combinat cu un coleg
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
S-a stins din viață marele actor. Lumea toată l-a iubit: Nu e corect, merita mai mult timp!
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis.
Diana Șoșoacă i-a pregătit o surpriză lui Klaus Iohannis. "M-a chemat pentru a-mi oferi postul de prim-ministru al României"
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Din nou doliu în muzica românească! Artistul a murit înainte de Crăciun
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Cele mai bune jocuri ale anului 2024
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea TikTok în urma alegerilor prezidenţiale
Lovitură pentru TikTok. O ţară europeană interzice aplicaţia chineză / Şi în România au fost voci care au cerut suspendarea…
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
TOP 5 decorațiuni auto care te lasă fără talon. Mare grijă de montezi pe mașină
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de an | Exclusiv
Adi Nartea, despre finalul de sezon Iubire cu parfum de lavandă și Crăciunul în familie. Ce tradiții respectă an de…
×