Campion al Franței în 2021, Adrian Aciobăniței, singurul stranier din lotul României, a fost fundaș central în copilărie. Naționala masculină de volei a României este gata de startul campaniei de calificare la Campionatul European. Campioni în Silver League, în luna iunie, românii privesc cu optimism spre meciurile care vor debuta miercuri, la Galați. Primul meci e contra Albaniei, de la ora 17.00 și va fi transmis în direct la TVR 3.
„Victoriile aduc victorii și întotdeauna un succes te face să muncești cu mai multă ardoare, îți dă încredere. Ne dorim foarte mult să ne calificăm la acest Campionat European și vom face tot ce e posibil pentru a îndeplini acest obiectiv” – Sergiu Stancu, selecționerul naționalei masculine de volei a României.
Marian Bala, unul dintre veteranii echipei, e de părere că faptul că două dintre adversarele din grupă, Albania și Bosnia și Herțegovina, ne-au fost oponente și în Silver League, reprezintă un avantaj pentru noi.
„Cu siguranță este un avantaj. Cunoaștem adversarele și stim că le putem învinge, așa cum am făcut-o și în Silver League” – Marian Bala, component al naționalei de volei a României.
Campion al Franței în 2021, Adrian Aciobăniței e singurul stranier din lotul nostru. El ar fi putut avea o carieră în fotbal, dar a ales voleiul și nu regretă acest lucru.
”Nu îmi pare rău, pentru că sunt realist și nu cred că puteam să ajung ca fotbalist să joc în țări străine și să am rezultatele pe care le am în volei” – Adrian Aciobăniței, component al naționalei de volei a României. El evolua pe postul de fundaș central și, în afara lui Hagi, îi avea ca idoli pe Cristiano Ronaldo și pe Messi.
”Jucam fundaș central. Îl admiram pe Gică Hagi, pentru că e superstarul României, și din lume pe Ronaldo, Messi îi urmăresc tot timpul” – Adrian Aciobăniței, component al naționalei de volei a României.
Pentru Aciobăniței alegerea voleiului a fost destul de simplă, el călcând pe urmele pașilor tatălui său, care a fost jucător și acum e antrenor de volei.
”Tot timpul am visat să ajung cineva în volei. Și mulțumită tatălui meu, căci el a fost și el jucător și antrenor de volei. Am avut noroc de el pentru că m-a împins cumva de la spate să merg pe drumul ăsta în volei. La început, când eram mai tânăr, nu aveam tragerea asta de inimă. Dar datorită lui am putut să mă țin de volei” – Adrian Aciobăniței, component al naționalei de volei a României.
Când nu se antrenează sau nu are acțiuni cu echipa, Marian Bala, unul dintre veteranii naționalei, component al campioanei, Arcada, profită de faptul că locuiește chiar în Galați, orașul unde se află lotul în cantonament, pentru a petrece mai mult timp cu fetița în vârstă de un an.
”Cumva pentru mine e un mic avantaj, pentru că avem lotul la Galați și este și familia aici. Dar este puțin greu, pentru că trebuie să-mi ajut familia, dar ne descurcăm. Îi spun și povești și dorm cu cea mică la prânz, pentru că ne sincronizăm cumva la programul de somn. E frumos” – Marian Bala, component al naționalei de volei a României.
România va juca în grupa de calificare la Campionatul European contra Albaniei, Bosniei și Herțegovina și Elveției. Toată lumea îi consideră pe elvețieni drept principalii contracandidați la accederea la turneul final al Europenelor, dar nici celelalte echipe nu sunt neglijate.
”Mi-este foarte greu să dau un pronostic, pentră că evit să fac acest lucru. Avem Elveția, o echipă care în campania trecută a reușit să învingă România de două ori, deci e o echipă care are un ascendent moral asupra noastră. Iar pe celelalte competitoare le știm din Silver League: Albania și Bosnia și Herțegovina. Să nu uităm că Albania a reușit să învingă de două ori Macedonia de Nord, echipă care ne-a bătut la ea acasă. Cu siguranță vor avea o evoluție bună toate echipele angrenate în competiție” – Sergiu Stancu, selecționerul naționalei masculine de volei a României.
La rândul său, Adrian Aciobăniței este optimist și spune că grupa de calificare i se pare accesibilă.
”Am mai jucat cu Elveția, avem o grupă accesibilă. Noi credem până la final că putem câștiga orice meci. Favoriți în grupa noastră suntem noi și elvețienii. O să fie bătaia cu ei. În calificările pentru Campionatul European este o altă presiune față de Silver League, pentru că ăsta e visul nostru, să ajungem la Europene, să jucăm cu cele mai tari echipe din Europa” – Adrian Aciobăniței, component al naționalei de volei a României.
3 august, ora 17.00: România – Albania 7 august, ora 18.30: Elveția – România 10 august, ora 17.00: România – Bosnia și Herțegovina 13 august, ora 21.00: Bosnia și Herțegovina – România 17 august, ora 17.00: România – Elveția 20 august, ora 20.00: Albania – România.
Toate meciurile de acasă ale naționalei României vor avea loc la Galați. Se califică la turneul final al Campionatului European câștigătoarele grupelor preliminare și cele mai bune 5 echipe de pe locurile 2 din serii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER