Meme Stoica, managerul general al celor de la FCSB, nu e surprins de decizia Universității Craiova de a-l demite pe Laszlo Balint.
Chiar dacă Universitatea Craiova a învins-o pe FC U Craiova, scor 2-1, oficialii formației din Bănie au decis să renunțe la serviciile lui Laszlo Balint.
Meme Stoica a vorbit despre decizia luată de oficialii Universității Craiova de a renunța la servciile lui Laszlo Balint și a explicat de ce nu este surprins de această hotărâre a oltenilor.
Managerul vicecampioanei României cred că Laszlo Balint nu este potrivit cu silul Univeristății Craiova, iar acesta nu a fost adus de către Mihai Rotaru la formația din Bănie.
„Victoria a fost pe tabelă, dar doar atatât. Universitatea Craiova are aceeași echipă ca anul trecut, nu a plecat jucători importanți, dar echipa s-a exprimat greoi. Între Universitatea Craiova cu Reghe și cea cu Balint e o diferență enormă. Eu nu am văzut echipa Craiovei suferind cum a suferit cu Zorya și în derby-ul Craiovei. Eu cred că asta a contat.
Nu știu dacă a fost ideea patronului să vină Balint, dar cred că e ideea lui ca să plece. Nu poate nimeni să aducă peste patron, dar ceea ce cred că vrea să facă Mihai Rotaru e ceea ce s-a întâmplat la noi. La noi a fost demisia lui Petrea, la ei e vorba de demiterea lui Laszlo. Pe noi ne aștepta returul cu Saburtalo, iar pe ei returul cu Zorya. Nu se potrivea Balint cu Craiova”, a spus Meme Stoica pentru Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER