Nicolae Dică a revenit la FCSB în această vară, cu promisiunea din partea lui Gigi Becali că i se va acorda libertate totală pentru minim 15 meciuri.
Cu toate acestea, se pare că înțelegerea tehnicianului cu patronul roș-albaștrilor nu a convins pe toată lumea, iar Cristi Pulhac este sceptic în privința șederii lui Dică pe banca vicecampioanei României.
Prezent la emisiunea ProSport Live, fostul fotbalist a explicat că îl simte crispat pe noul antrenor al celor de la FCSB și pune acest lucru pe seama formei slabe a roș-albaștrilor.
Deși nu a pierdut niciunul dintre primele 4 meciuri de la revenirea la clubul patronat de Gigi Becali, bilanțul lui Dică fiind de 2 victorii și 2 remize, echipa nu se prezintă la un nivel foarte bun, iar Pulhac a făcut o paralelă cu situația Universității Craiova, unde Balint a fost înlocuit, deși câștigase derby-ul cu FC U Craiova.
„Dică e de-ai casei. Am observat că Gigi se învârte pe la aceiași antrenori. După se întoarce la Toni Petrea… Pe Dică l-am văzut transformat, așa, nu neapărat în bine. E crispat. Îl văd și la interviuri, îl văd și la conferințele de presă, simte presiunea aia pe el. Se vede că echipa nu e în cea mai bună formă și atunci îți provoacă starea aia… Îl știm pe Gigi, el tace 3-4-5 etape și stai cu frica aia că te-ai putea despărți rapid cum s-a întâmplat și la Craiova acum.
Chiar dacă pleci de la FCSB, nu mai sunt situațiile alea în care a doua zi te sună încă 3-4-5 echipe din Liga 1 tot la fel de bune poate, ca Vaslui, ca Timișoara”, a spus Cristi Pulhac, la ProSport Live.
Următorul joc al lui Nicolae Dică la FCSB va avea loc joi, 11 august, împotriva slovacilor de la Dunajska Streda. Se anunță o audiență record pentru acest an pe Arena Națională, MM Stoica anunțând marți că în tribune vor fi mai mulți spectatori decât la jocul cu Saburtalo, când 25.227 de oameni au susținut echipa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER