Atmosferă incendiară la derby-ul disputat de Petrolul Ploiești cu Rapid pe stadionul „Ilie Oană”.
Petrolul Ploiești și Rapid București și-au dat întâlnire pe stadionul „Ilie Oană” în etapa a 5-a din Superliga, iar suporterii au luat cu asalt arena „lupilor galbeni”.
Toate biletele puse la vânzare pentru derby-ul Petrolul Ploiești – Rapid București au fost epuizate, iar ultrașii celor două formații s-au pregătit pentru a face show în tribunele stadionului „Ilie Oană”.
În minutul 2 al partidei Petrolul Ploiești – Rapid București suporterii celor două formații au aruncat cu materiale pirotehnice pe gazon, au aprins torțe și fumigene, iar arbitrul Cătălin Popa a oprit meciul.
Chiar dacă suporterii celor două formații au fost avertizați că „centralul” va opri definitiv meciul dacă nu se opresc și chiar au fost rugați de către căpitanii echipelor să nu mai arunce cu obiecte priotehnice, lucrurile au degenerat.
În zona în care se aflau suporterii formației Petrolul Ploiești a luat foc steagul pregătit pentru acest derby, dar și reclamele aflate în spatele porții. Mai mult, pompierii au fost nevoiți să intervină rapid pentru a opri focul.
Petrolul: Vâlceanu – Meijser, Tamaș, Huja – Pashov, Jair Tavares, Seto, Țicu – Cioiu, Ivanovski, G. Grozav Rezerve: Moroz, A. Olaru, Velisar, L. Dumitriu, Cebotaru, M. Bratu, Măzărache, Irobiso Antrenor: Nicolae Constantin
Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Al. Iacob, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, A. Ciobanu – Sefer, Dugandzic, Papeau Rezerve: Ungureanu, Ignat, Onea, Al. Albu, R. Moise, Al. Ioniță II, Pănoiu, Costache, Mățan Antrenor: Adrian Mutu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER