David Popovici a scris istorie la Roma, acolo unde a obținut o nouă medalie de aur, bifând un record mondial la juniori.
Sportivul nostru a avut o galerie impresionantă în capitala Italiei, iar la festivitatea de premiere a venit cu tricolorul la gât, spre deosebire de ceilalți doi înotători care au prins podiumul.
Anterior, în cadrul aceleiași competiții, David Popovici a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și la 100 de metri liber, probă în care a reușit să doboare recordul mondial vechi de 13 ani.
David Popovici s-a impus fără probleme în proba de 200 de metri liber, iar la final a sărbătorit un nou succes obținut la Roma cu tricolorul la gât.
Imaginile surprinse în timpul cursei spun totul despre nivelul la care a ajuns românul, care încă nu a împlinit vârsta de 18 ani.
„Popovici a comis-o din nou. Încă un record, al doilea, al competiţiei la Campionatele Europene de la Roma. El a încheiat cursa de 200 metri liber, cu timpul de 1:42.97″, a scris Federația Europeană de Natație, după performanța românului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER