Gigi Becali este sigur că FCSB nu poate rata, în mod normal, calificarea în grupele Conference League, competiție aflată la a doua ediție.
Patronul roș-albaștrilor ar vrea ca FCSB să se impună la două goluri diferență în primul meci cu Viking, care se va juca pe Arena Națională.
Cum peluzele Arenei Naționale au fost închise de UEFA, la partida de joi sunt așteptați aproximativ 30.000 de spectatori. „Probabil că mai scoatem bilete şi la case. Că nu e normal. Sunt oameni care nu au acces online. Sunt pensionari care vor să vină cu nepoţii la meci. În primele 31 de minute au fost 6.000 de bilete vândute. Asta este viteză mai mare, interes mai mare decât la meciul cu Chelsea, care era record”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Gigi Becali este foarte optimist înaintea dublei dintre FCSB și Viking și speră să nu mai aibă emoții înaintea partidei retur de săptămâna viitoare, din Norvegia.
Până acum, în această ediție de Conference League, FCSB le-a eliminat pe Saburtalo Tbilisi și Dunajska Streda.
„Valoric, ce am văzut și eu, noi suntem mai valoroși. Costă mai mult echipa noastră. E și mai experimentată. Jucăm acasă. Normal e să luăm opțiune de calificare ca lumea. Adică două goluri diferență”, a afirmat Becali, la Pro Arena.
Partida dintre FCSB și Viking se va disputa joi, 18 august, de la ora 21:30, pe Arena Națională, în cadrul primei manșe a play-off-ului Conference League. Meciul de la București va fi transmis în direct de Pro TV.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER