Universitatea Craiova – Hapoel Beer Sheva, va ava loc astăzi, de la ora 20:30, duelul urmând a conta pentru manșa tur a play-off-ului Conference League.
Șocul dorit prin instalarea fostului selecționer al României, Mirel Rădoi, la cârma „juveților” a avut efect imediat. Oltenii au întors spectaculos 0-1 din deplasare cu Zorya, impunându-se în Bănie la scor de neprezentare, 3-0, după care au învins în SuperLigă acasă CS Mioveni, legând astfel cea de-a treia victorie consecutivă în toate competițiile oficiale.
De partea cealaltă, Hapoel Beer Sheva a început aventura în Conference League tot din turul doi preliminar. Câștigătoarea Cupei Israelului a câștigat toate cele patru partide europene preliminare din acest sezon. A fost 3-1 la „general” în fața bielorușilor de la Dinamo Minsk, și 5-1 contra elvețienilor de la Lugano.
Cu Rădoi la timonă, „alb-albaștrii” au un cu totul alt tonus și chiar dacă joacă la Severin acest meci, au forța de a puncta în poarta adversarilor și de a menține suspansul în privința calificării pentru returul de săptămâna viitoare.
Echipe probabile: Universitatea Craiova – Hapoel Beer Sheva Universitatea Craiova: Lazar- Papp, Silva, Screciu – Hanca, Nistor, Mateiu, Bancu – Bairam, Koljic, Ivan Hapoel Beer Sheva: Glazer – Dadia, Vitor, Tibi, Lopes – Bareiro, Elias, Abd Elhamed – Yosefi, Selmani, Ansah
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER