Joacă volei la 44 de grade Celsius cu gândul la cecul de 250.000 de euro

Joacă volei la 44 de grade Celsius cu gândul la cecul de 250.000 de euro
  • Publicat:

În voleiul de plajă românesc s-a născut o nouă pereche de aur. Deși au doar 17 ani, Ioana Miu și Alexia Brădățan au câștigat anul acesta trei medalii la Campionatele Balcanice, dintre care două de aur, jucând contra unor jucătoare mult mai mari, uneori în condiții extreme. De altfel, din cauza căldurii, după un meci au avut nevoie de perfuzii.

”Cele mai grele sunt meciurile jucate la prânz, la 40 de grade. Alexia, la Campionatul European, după meciul cu Grecia, meci de 55 de minute la peste 40 de grade, a avut nevoie de perfuzii” – Răzvan Ifrim, antrenor volei pe plajă.

”La Campionatul European din Turcia am avut perfuzii. Din cauza căldurii. Erau aproximativ 40 de grade. Nu prea mai avem aer, dar încercăm să luptăm până la capăt” – Alexia Brădățan, dublă campioană balcanică la volei pe plajă.

”Crema de soare nu ajută. La ultimele meciuri am început să umblăm cu gheața după noi și la time out să o folosim” – Ioana Miu, dublă campioană balcanică la volei pe plajă.

Joacă volei la 44 de grade Celsius cu gândul la cecul de 250.000 de euro

Ioana și Alexia sunt fetele extremelor! Dacă vara joacă la 40 de grade, iarna fac volei de zăpadă, la minus 15 grade!

”Fetele pe care noi le antrenăm, pentru că jucăm și volei pe zăpadă, sunt fetele extremelor. Au jucat la minus 15 grade volei pe zăpadă în Turcia astă iarnă și au jucat acum tot în Turcia la peste 40 de grade” – Răzvan Ifrim, antrenor volei pe plajă.

”Tot timpul ne antrenăm afară, indiferent că e cald sau frig. Și iarna, indiferent de vreme, noi suntem aici și ne antrenăm” – Ioana Miu, dublă campioană balcanică la volei pe plajă

Fetele își sacrifică tot timpul pentru acest sport. Ele spun că noțiunea de vacanță le-a dispărut din vocabular.

”Nu prea mai avem vacanțe, facem multe sacrificii pentru acest sport și preferăm să ne petrecem mai mult timp aici pe teren decât la distracții” – Alexia Brădățan, dublă campioană balcanică la volei pe plajă.

La profesioniști, premiile ajung și la un sfert de milion de euro!

Dacă vor continua pe același drum al succeselor, sacrificiile lor ar putea fi recompensate în viitor cu sume foarte mari de bani, pentru că în circuitul mondial premiile sunt consistente.

”Da, se pot câștiga bani buni din volei de plajă. Vara aceasta au câștigat undeva la 500 – 600 de euro, dar la nivel mondial sunt turnee unde locul 1 are și 250.000 de euro” – Răzvan Ifrim, antrenor volei pe plajă.

Interesant este că acest cuplu de succes, care în acest an a cucerit aproape tot ce se putea, s-a născut dintr-o întâmplare.

”Nu am căutat mult pentru a face această echipă, pentru că ele se antrenau împreună. Aveam la club, atât la CSM București, cât și la CSU ASE București, 4 jucătoare. Echipele erau formate sub diverse forme, am împerecheat fetele în diverse variante. Prin accidentarea Ioanei Hododi cu trei zile înainte de Balcaniada sub 20 de ani a trebuit să schimbăm echipa și de acolo pur și simplu, le-am spus-o și lor, a fost mâna lui Dumnezeu” – Răzvan Ifrim, antrenor volei pe plajă.

Au câștigat trei titluri în fața unor jucătoare mult mai experimentate

Tehnicianul a dezvăluit și ce le deosebește pe cele două de restul concurentelor.

”Ambiție, pot să spun că la ele s-a descoperit o ambiție mai mare decât până acum și există o chimie între ele, care la voleiul de plajă, unde sunt doar două jucătoare, cel mai important, dincolo de talent, calități, chimia dintre jucători e foarte importantă” – Răzvan Ifrim, antrenor volei pe plajă.

Chiar dacă au doar 17 ani, Ioana Miu și Alexia Brădățan au reușit în acest an să cucerească titlurile balcanice la U20 și U22 și să ia bronzul la senioare. De asemenea, au câștigat Cupa României la senioare și, în weekend, au triumfat în campionatul național de junioare.

”Pentru mine, cea mai frumoasă amintire e victoria în care am devenit prima dată campioană balcanică, la Sighetu Marmației, la Under 20. Eram în șoc și eram foarte entuziasmată. Fiind prima dată a fost ceva nou” – Ioana Miu, dublă campioană balcanică la volei pe plajă.

„Pentru mine, ambele Balcaniade la care am fost medaliate cu aur au fost ceva special, dar și victoria de la senioare ne-a bucurat, pentru că fiind cele mai mici am reușit să luăm bronz, ceva fantastic” – Alexia Brădățan, dublă campioană balcanică la volei pe plajă.

”Pe mine, cel mai mult m-a bucurat succesul din Cupa României de la senioare, de la Sibiu. M-a bucurat foarte tare, pentru că erau numai jucătoare valoroase, jucătoare mari de vârstă. A fost o surpriză totală pentru noi” – Răzvan Ifrim, antrenor volei pe plajă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×