Starul Valenciei, Carlos Soler, e aproape de PSG, chiar și după ce campioana Franței l-a cumpărat pe Fabian, de la Napoli.
Conform Marca și COPE prețul de transfer al ibericului ar putea fi între 15 și 17 milioane de euro.
Soler a fost și pe lista granzilor din Spania, dar Barca și Real s-au orientat spre alți jucători.
Campioana Ligue 1 insistă pentru mijlocașul ofensiv iberic cu puțin timp înainte de închiderea perioadei de transferuri deoarece este conștientă că Valencia ar putea accepta o sumă modică, pentru a nu risca pierderea gratis a fotbalistului peste doar 10 luni, atunci când se termină contractul lui Soler cu „liliecii”.
În plus, Soler poate semna un precontract cu orice club interesat de serviciile sale peste doar patru luni, lucru care i-ar putea afecta concentrarea și prestațiile de la Valencia.
Impresarii lui Soler nu au mai primit nicio veste de la conducerea Valenciei de acum opt luni de zile, când președintele de atunci al „liliecilor”, Anil Murthy, i-a oferit reînnoirea contractului cu un salariu stagional de 3 milioane de euro, considerat insuficient de fotbalist.
Internaționalul spaniol de 25 de ani este considerat vedeta Valenciei, pentru care evoluează încă de pe vremea când avea 7 ani și pentru care a debutat ca profesionist în 2016, la doar 19 ani, sub comanda italianului Cesare Prandelli.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER