Președintele Petrolului Ploiești, Costel Lazăr, îi dă dreptate lui Gabi Tamaș, care vrea să plece de la echipă, și pune problemele de la club pe seama neimplicării unei părți a autorităților locale.
Petrolul Ploiești merge excelent în Superliga, acolo unde elevii lui Nae Constantin au acumulat 14 puncte în primele opt meciuri ale sezonului. Situația de la clubul prahovean este, însă, pe un butoi de pulbere din cauza problemelor financiare.
Imediat după meciul câștigat cu 3-2 în fața Chindiei Târgoviște, fundașul central Gabi Tamaș a anunțat că vrea să plece de la Petrolul. Contactat de ProSport, președintele clubului Costel Lazăr i-a dat dreptate fostului internațional și a spus că o bună parte dintre probleme s-au creat din cauza lipsei de implicare a unei părți din autoritățile locale.
Președintele Costel Lazăr îi înțelege dorința lui Gabi Tamaș de a pleca de la Petrolul Ploiești, deoarece, spune oficialul, „așa a fost înțelegerea cu el”.
Conducătorul grupării prahovene recunoaște că sunt probleme serioase din cauza lipsei lichidităților și a lansat un nou apel la adresa autorităților locale, cărora le-a cerut să pună umărul la redresarea situației.
Contactat de ProSport, președintele Costel Lazăr a comentat dorința lui Gabi Tamaș de a pleca de la echipă, în ciuda faptului că fundașul central s-a transferat de la FC Voluntari abia în vara acestui ani.
„Gabi (n.n. Gabi Tamaș) are dreptate! Așa a fost înțelegerea cu el, de la bun început. Dar, eu cred că nu va pleca de la Petrolul, în cele din urmă.
Din păcate, o parte dintre autoritățile locale dorm în continuare. Și nu înțeleg de ce! Suntem în discuții cu potențiali finanțatori, dar nu este ușor, e un proces mai lung”, a spus Costel Lazăr, pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER