Andrei Ivan a fost aproape să dea lovitura carierei în această vară: Girondins Bordeaux, fostă campioană a Franței în 6 rânduri, l-a ofertat pe fotbalistul Universității Craiova.
Cu toate că părțile implicate ajunseseră la un acord total, iar atacantul urma să încaseze un salariu de 1 milion de euro pe sezon în Hexagon, mutarea a picat în ultima clipă, din cauza unor probleme administrative ale clubului francez.
Având în vedere că joi, 1 septembrie, s-a încheiat perioada de mercato din Franța, transferul s-ar putea realiza abia în iarna viitoare, în cazul în care cei de la Bordeaux vor fi în continuare interesați.
Deși este unul dintre cluburile de tradiție din Hexagon, cu 6 titluri de campioană în palmares, Bordeaux trece printr-o perioadă neagră. Formația tocmai a retrogradat în Ligue 2 și se confruntă cu probleme financiare grave, acesta fiind și motivul pentru care transferul lui Ivan a picat în ultimul moment, conform Fanatik.
Atacantul a fost titularizat de Mirel Rădoi aseară, în duelul cu Hermannstadt, însă nu a reușit să-și treacă în cont vreo realizare, cu toate că s-a aflat pe teren până la finalul întâlnirii.
Ivan nu s-ar afla la prima experiență în străinătate, însă întâia sa aventură peste hotare nu a avut efectul scontat asupra carierei sale. În iulie 2017, Universitatea Craiova încasa 3 milioane de euro în schimbul fotbalistului, care semna cu FC Krasnodar.
După un singur sezon în Rusia, fără vreo realizare importantă, era împrumutat în Austria, la Rapid Viena, însă nici acolo nu a reușit să impresioneze. Un an mai târziu, în vara lui 2019, oltenii îl răscumpărau de la Krasnodar, pentru 1.5 milioane de euro, o sumă de două ori mai mică în comparație cu cea plătită de ruși.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER