„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc trece de la o „lanternă roșie” la alta în săptămâna primei intermediare stagionale. Mioveniul a scăpat de ultima poziție în clasament după remiza de marți cu arădenii, iar locul argeșenilor a fost luat de Chindia Târgoviște. Dâmbovițenii au cedat cu 3-2 în fața Petrolului, „acasă”, la Ploiești și criza s-a adâncit înainte de vizita la Arad.
Sâmbătă, de la ora 19, îi așteaptă UTA, una dintre cele două formații din Superligă, alături de Rapid, ce are un parcurs fără greșeală pe teren propriu în debutul stagional.
Chiar dacă au pierdut două dintre cele patru meciuri disputate acasă contra Chindiei, de la revenirea în elită, arădenii vor ține bine minte cele două victorii. Prima dintre ele, înregistrată în octombrie 2020, a fost prima de pe noua arenă „Francisc Neuman”, iar cea de-a doua, din play-outul stagiunii precedente, a decretat salvarea matematică de la retrogradare și certitudinea că UTA începe al treilea sezon consecutiv în elită, ceea ce nu se mai întâmplase din 1978 încoace. Acum, punctele i-ar ajuta pe „roș-albi” să nu piardă contactul cu plotonul echipelor ce se bat pentru în play-off.
„Chiar dacă Chindia nu trece prin momente bune, ne așteaptă un meci foarte greu. După venirea lui Adi Mihalcea, echipa e schimbată, vrea să joace fotbal. Pe lângă faptul că au un joc bazat pe construcție de la portar și dezvoltă foarte multă posesie, în același timp, pe pierderea mingii sunt foarte agresivi și fac un pressing destul de avansat. Nu trebuie să ne luăm după ceea ce s-a întâmplat în meciurile precedente, pentru că nu seamănă zi cu zi, meci cu meci. E clar că vom întâlni o echipă rănită, în suferință de puncte, care va veni să-și vândă scump pielea la Arad. Au jucători buni în componență, care pot să face diferența în orice moment.
Chiar și cu Petrolul au demonstrat asta, au egalat în 10 minute prin două execuții frumoase și, cu puțină atenție, cred că puteam rămâne cu cel puțin un punct. Din punct de vedere mental e un lucru important că au revenit de la 0-2 la 2-2, iar după ce au primit al treilea gol au fost din aproape să marcheze. Așadar, este o echipă care stă foarte bine din punct de vedere fizic și mental. Mai cred că sunt mai multe puncte forte la Chindia și mă refer la un echilibru la mijlocul terenului. Acolo sunt și jucători care au fost la UTA (n.a. Passaglia și Vorobjovas), jucători cu experiență. În linia de atac au un Popa pe care îl cunosc foarte bine și care, ori de câte ori am jucat împotriva lui, mi-a creat probleme.
E un jucător foarte imprevizibil, te poți aștepta la orice execuție din partea lui și te poate surprinde, din nimic poate să creeze ceva. Și Cooper a intrat bine, iarăși este un atacant puternic, un pivot, care de cinci etape intră și creează ceva. Nu știm exact situația lui Neguț, mai pot apărea jucători noi față de jocul cu Petrolul e greu să vorbim despre un posibil 11 după declarațiile date de Adi Mihalcea după meciul cu Petrolul, s-ar putea să fim surprinși din acest punct de vedere. Este un meci greu, dar noi suntem UTA, trebuie să ne respectăm și trebuie să intrăm în acest meci având atitudinea necesară. Ne respectăm adversarul, dar trebuie să facem orice, să câștigăm acest meci. Că facem un joc bun, că facem un joc mai puțin bun, trebuie să ne luăm punctele”, a spus Ilie Poenaru, mizând – parcă – mai mult pe Chindia decât însuși antrenorul dâmbovițean, Adrian Mihalcea.
Fostul atacant al celor de la Dinamo și-a asumat eșecul cu Petrolul, dar – în același timp – și-a atacat elevii,o armă cu două tăișuri înainte de meciul de la Arad.
„Avem trei meciuri în care înscriem două goluri și eu nu reușesc să mă bucur, pentru că mi-e frică de ceea ce urmează. Nu se poate să greșim în asemenea fel, dar până la urmă e și valoarea. Toți acești jucători care sunt acum aduși, au fost refuzați la alte echipe. Acum se vede de ce au ajuns în situația de a juca la Chindia, fiind refuzați de alții. Lucrăm, vorbim, prezentăm, e totul ok, dar sunt greșelile acestea individuale… Nu poți la golul 3, fotbalist de 27 de ani, pe minge descoperită să ieși la offside. Pentru mine asta e strigător la cer. Suntem căzuți total, nici nu poate fi altfel. E a patra înfrângere la rând, ce să facem, să zâmbim? În momentul de față suntem pe ultimul loc, suntem prima candidată la retrogradare, asta e realitatea. Mai sunt câteva zile, mai așteptăm transferuri, dacă rămânem așa este foarte greu. Nu avem nici noroc, nici valoarea necesară și nu reușim să ieșim din starea asta”, a punctat Mihalcea după confruntarea cu Petrolul. Probabil, Chindia îl va recupera pe Neguț, iar Mihalcea l-ar putea include din nou în planurile sale pe Căpușă, mai ales că s-a plâns de randamentul fotbalistului de bandă dreapta ce a jucat cu ploieștenii (Obono).
UTA: Balauru – Vukcevic, A. Chindriș, Benga, Hoxhallari – Batha, Isac – Otele, Cascini, Jobello – Keseru.
Chindia: D. Moldovan – Căpușă, Celea, Boldor, Dumitrașcu – Neguț, Passaglia, Vorobjovas, Popadiuc – Mihaiu, D. Popa.
Arbitri: Szabolcs Kovacs (Carei) – Valentin Avram (Bucureşti), Romică Brîndaș (Piteşti). Rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Camera VAR: Rareș Vidican (Satu Mare) și Florin Neacşu(Câmpulung Muscel – Argeș)
Observator FRF: Teodora Albon (Cluj).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER