În decurs de 3 zile, UTA a întâlnit ultimele echipe clasate în Superligă și nu a reușit să le învingă pe nici una dintre ele.
Ba, mai mult, a riscat să piardă atât la Mioveni, unde gazdele rataseră un penalty în minutul 89, dar și acasă, cu Chindia, Benga egalând autogolul lui Balauru cu 5 minute înainte de final.
Și mai îngrijorătoare este prestația modestă a „roș-albilor” și ea se aplică pentru ambele întâlniri ale săptămânii.
Mai mult, prima repriză a confruntării cu dâmbovițenii a fost, cu siguranță, cea mai inestetică din acest start de sezon.
„Putem spune că a fost un meci sub așteptări. Nu a fost vorba despre atitudine, trebuie să înțelegem cu toții că s-a acumulat o oboseală, pentru că în 8 zile au fost trei meciuri și nu este ușor să le duci la o intensitate mare. Cel puțin prima repriză a fost slabă, nu am reușit să ne creăm ocazii, nu am pus presiune pe adversar.
Am lucrat ceva și am făcut cu totul altceva, mai ales că știam că întâlnim o echipă motivată, ce s-a schimbat mult și care a venit să joace cu doi atacanți, și-și doreas să câștige, pentru că aveau și ei mare nevoie de puncte. Nu am reacționat așa cum trebuie, am făcut anumite greșeli, dar se pare că a doua repriză a fost cu totul altceva și din punct de vedere al atitudinii și din punct de vedere al jocului. Am presat în continuu, nu este ușor să desfaci o echipă care se masează în careul de 16 metri și este un lucru bun că am reușit să revenim, să egalăm și puteam chiar să și câștigăm pe final.
Dumnezeu știe, dacă am avea și noi mai mult noroc, căci de când am început campionatul ăsta n-am avut un gram de noroc. Se pare că alte echipe cu noi au noroc cu carul sau, poate nu știu, facem noi greșeli prea grave. Am egalat și la faza aceea cu Chindriș puteam să câștigăm și, din păcate, asta a fost istoria acestui joc, nu avem ce să facem”, a spus Ilie Poenaru la finalul meciului, uitând – probabil – deja că nu mai departe de etapa trecută Mioveniul a ratat un penalty în minutul 89. Sau, cu o rundă înainte, Balauru a scos din vinclu un balon trimis de Compagno.
Pentru prima oară de când o antrenează pe UTA, Poenaru a cules fluierături din partea publicului arădean și asta se întâmpla pe finalul primei părți.
„În primul rând, vreau să le mulțumim suporterilor pentru că au fost alături de echipă, pentru că ne-au susținut și ăsta este un lucru foarte, foarte important.
Asta e, suntem fluierați, e normal, poate merităm acest lucru. Nu puteam să fim aplaudați pentru ce am prestat în prima repriză. E normal, îi înțeleg, sunt de acord cu ei. Asta este, sunt meciuri și meciuri, nu suntem noi invincibili și nu putem să batem chiar pe toată lumea. Sunt zile și zile, dar o să încercăm să arătăm din ce în ce mai bine de la meci la meci”, a adăugat tehnicianul arădenilor.
UTA a strâns 12 puncte din 27 posibile, în condițiile în care nu a dat peste echipe precum CFR Cluj, FCSB, CS U Craiova sau Farul.
„Dacă mai considerăm că sunt anumite echipe slabe facem o mare greșeală. Eu zic că nu există echipă slabă, nu există echipă retrogradată, nu există campioană. Hai să ne uităm puțin pe clasament, hai să vedem ce s-a întâmplat și cu Sepsi în meciul cu Mioveni, hai să vedem ce se întâmplă și la alte echipe.
Acum eu știu, dorința este foarte mare, dar să nu credeți că suntem Barcelona și suntem invincibili. Apoi, lumea nu știe foarte multe lucruri care se întâmplă în cadrul unei echipe și în cadrul unui lot de jucători.
Sunt multe aspecte și multe fapte pe care nu pot să le spun că nu am cum să le spun, asta ar înseamna să știe toată țara ce se întâmplă. Sunt lucruri care le vom pune repede la punct, sunt lucruri normale în viața unei echipe, pur fotbalistice. Nu vă gândiți la can-can-uri și căutați numai să facem tot felul de discuții din astea interminabile cu X cu Y și așa mai departe”, a mai punctat Ilie Poenaru
UTA este la egalitate de puncte (12) cu viitorul său adversar, FC Botoșani, cu mențiunea că moldovenii au cu două meciuri mai puțin disputate. Unul e programat duminică seara, de la ora 21,30, la Ploiești, cu Petrolul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER