Interes foarte mare pentru derby-ul Dinamo – CSA Steaua, care se va juca vineri, de la ora 21:30, Live Video Online pe prosport.ro.
Din informațiile ProSport, până acum s-au vândut în jur de 8.000 de bilete, în condițiile în care biletele au fost puse în vânzare cu mai puțin de 24 de ore în urmă.
Interesul este unul surprinzător de mare, în condițiile în care ultrașii din Peluza Sud sunt în „război” cu șefii Stelei, iar Dinamo a suferit deja trei înfrângeri în acest sezon de Liga 2. „Vineri seară vom avea ocazia să arătăm și în tribune CE ÎNSEAMNĂ DINAMO și să arătam toturor CEEA CE POATE FI DINAMO la fiecare meci, de acum înainte. Este un mesaj și către investitori, pe care îi așteptăm la derby, unde vor avea ocazia să vadă acel fenomen numit Dinamo, care trece cu mult dincolo de fotbal”, au transmis Vlad Iacob, administrator special Dinamo 1948, și Eduard Ziriakus Galan, președinte DDB, potrivit Facebook.com/DinamoBucurestiOfficial.
Suporterii lui Dinamo și cei care o susțin pe CSA Steaua promit să se mobilizeze exemplar pentru cel mai așteptat meci al sezonului!
ProSport a aflat că până acum s-au vândut 8.000 de bilete pentru marele meci de vineri, care se va juca pe cel mai mare stadion al țării.
Deși n-au venit în număr mare la partidele de pe teren propriu din acest sezon, ultrașii din Peluza Sud promit să facă spectacol la meciul Stelei cu Dinamo, unul al orgoliilor.
Roș-albaștrii se apropie de 3.000 de bilete vândute în peluza care le-a fost rezervată de cei de la Dinamo.
Stadionul din Clinceni a purtat ghinion roș-albilor, care au pierdut din postura de gazde cu Unirea Dej și Oțelul Galați.
Totuși, la Clinceni, Dinamo a câștigat duelul cu Progresul Spartac, scor 1-0, însă atunci nou-promovata în Liga 2 a fost considerată gazdă.
Duminică, echipa lui Ovidiu Burcă a obținut a doua victorie în Liga 2, după ce a bătut-o cu 1-0 pe Chiajna.
Cu Dinamo, e meciul așteptat de toată suflarea stelistă, cred că din 2017. Mă aștept să fie un meci cu casa închisă, un spectacol atât în tribune, cât și în teren, un meci de fair-play, deși va fi foarte greu. Eu am atâtea meciuri cu Dinamo în diferite perioade si știu că ei se autodepășesc la astfel de meciuri si fanii îi transformă parcă în alta echipă. Sunt meciuri speciale și o să vedeți că nu vor arăta așa rău cum au arătat până acum. Ce prefer? O victorie cu Dinamo, în loc de calificarea în play-off” – Adi Popa, CSA Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER