Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, a analizat grupa din care fac roș-albaștrii în Conference League, după meciul cu West Ham.
West Ham și FCSB s-au întâlnit joi seară, la Londra, în cadrul primei runde din grupele Conference League, iar englezii s-au impus cu scorul de 3-1, după ce roș-albaștrii au condus până în minutul 69, datorită golului lui Andrei Cordea, din minutul 34.
În celălalt meci al grupei, Anderlecht a învins-o pe Silkeborg cu scorul de 1-0, astfel că West Ham și Anderlecht ocupă primele poziții din clasament cu câte trei puncte.
După prima etapă din grupele Conference League, Mihai Stoica a analizat rezultatele și a explicat că victoria la limită a celor de la Anderlecht nu este o surpriză.
„(n.r. despre victoria lui Anderlecht) Un rezultat normal, oricum ştiam că Silkeborg este o echipă bună.
Este o grupă echilibrată, cu un plus pentru West Ham pentru că, uite, acordă atenţie foarte mare şi respect foarte mare acestei competiţii din moment ce şi-au folosit toată echipa chiar dacă suferă în campionat sau au puncte puţine”, a spus Mihai Stoica, potrivit Orange Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER