Gerard Pique nu iartă nimic: fotbalistul a avut o altă aventură înainte de Clara Chia Marti, tocmai cu fosta iubită a lui Adrian Mutu!
Este vorba despre Bar Refaeli (37 de ani), de naționalitate israeliancă, cea care i-a fost alături „Briliantului” în anii ‘2000. De asemenea, în perioada 2005-2011, aceasta a avut o relație și cu Leonardo DiCaprio.
Se pare că aceasta, model de profesie, dar și actriță, ar fi avut o relație cu Pique în urmă cu aproximativ un deceniu, fotbalistul fiind împreună cu Shakira la acel moment.
Presa iberică susține că între cei doi ar fi existat mult mai mult decât o simplă prietenie, lucru de care ar fi aflat chiar și cântăreața columbiană.
„Prima criză a cuplului atunci a avut loc. Shakira nu a găsit doar mesaje cu Bar Refaeli, au existat și întâlniri intime”, susține jurnalistul Jordi Martin, citat de publicația Marca.
Recent, fundașul lui FC Barcelona, care și-a oficializat despărțirea de Shakira în luna iunie, a confirmat în mod public noua sa relație, alături de Clara Chia Marti, 24 de ani.
Se pare că și această idilă nu a avut parte de cel mai fericit început. Noua cucerire a lui Pique ar fi fost împreună cu fratele celui mai bun prieten al fotbalistului, care a rămas și fără iubită, și fără loc de muncă, în urma relației înfiripate între cei doi.
„Clara a fost iubita fratelui celui mai bun prieten al lui Pique. S-au îndrăgostit la prima vedere și au făcut schimb de numere de telefon, începând să se întâlnească în secret. Pique nu doar că i-a furat iubita acelui tip, dar l-a dat afară și din firma Kosmos, ca mai apoi să o angajeze pe Clara”, notează sursa citată mai sus.
În 2020, Bar Refaeli și mama ei au fost acuzate de evaziune fiscală, iar la finalul procesului, actrița a fost condamnată la nouă luni de muncă în folosul comunității, pe când mama sa, Tzipi, a primit 16 luni de închisoare.
Faptele au fost comise în perioada 2009-2012, când autoritățile din Israel au descoperit că Refaeli nu a declarat venituri de milioane de dolari.
De cealaltă parte, mama acesteia înregistrase în mod fraudulos apartamentele fiicei, folosindu-se de alte nume.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER