Ion Țiriac (83 de ani) a fost intrigat când a auzit că reporterul ProSport a numit-o pe Serena Williams (40 de ani) „cea mai mare campioană a tenisului”.
În ultimii ani, Ion Țiriac a făcut mai multe afirmații dure la adresa Serenei Williams, iar fostul tenismen nu o menajează pe marea campioană americană nici după retragerea din activitate.
Ion Țiriac consideră că Margaret Court (80 de ani) este cea mai mare jucătoare de tenis, deși australianca a câștigat 13 dintre cele 24 de titluri de Grand Slam într-o epocă boemă a tenisului, înainte de Era Open, începută în anul 1969! De partea cealaltă, Serena a cucerit toate trofeele de Grand Slam, 23 la număr, în Era Open.
Ion Țiriac a purtat un dialog inedit cu reporterul ProSport, în cadrul conferinței de presă care a precedat turneul WTA 125 Țiriac Foundation Trophy, după ce Sorana Cîrstea a spus că „nu a avut prea multe sentimente” după retragerea Serenei Williams. „Întrebarea se referea la faptul că s-a retras cea mai mare campioană a tenisului”, a continuat reporterul, moment în care a intervenit Ion Țiriac: „Dar este cea mai mare?”. Întrebarea fostului tenismen a primit un răspuns de la reporterul ProSport: „Cea mai titrată!”, apoi Ion Țiriac a adus-o în discuție pe Margaret Court: „De o australiancă, Court Smith Margaret, ați auzit cumva?”, a continuat Ion Țiriac. Reporterul a replicat: ”Vorbim de Era Open”.
Apoi, Țiriac a trimis noi „săgeți” către exponenta tenisului modern, Serena Williams: „Aaa, de Era Open Vorbești? Atunci s-au cam schimbat regulile din toate punctele de vedere în Era Open. Venind înapoi acasă, ați întrebat-o pe ea de Serena, eu nu vreau să comentez de Serena, o să spun că a fost o jucătoare de tenis matematică, extraordinară. Îi cunosc familia de când aveau 15 ani, aceste fete au jucat la mine fără să ceară un leu, un dolar, o rublă sau un yen pentru prezență și erau o familie deosebită. Viața schimbă lumea, banii schimbă persoanele. Sigur, e o personalitate care o să rămână în sportul lor, probabil ca cea mai mare câștigătoare de bani din lume, în acest moment, în sport. Din premii sigur că da, 90 de milioane de dolari, dar un sportiv de nivelul ăsta câştigă pe teren doar 10 – 12% din totalul banilor. Consideră ca are 900 de milioane, miliardul!”, a spus Ion Țiriac.
Relațiile dintre Ion Țiriac și Serena Williams s-au răcit în urmă cu mai mulți ani, după ce americanca a refuzat participarea la turneul de la Madrid, patronat de Ion Țiriac până anul trecut! În 2016, Serena a luat o decizie ciudată, mergând la Roland Garros și Roma în sezonul de zgură, dar nu și la Madrid, un turneu mai bine cotat decât cel din Italia. La fel a procedat marea campioană și în sezonul 2019, în care a jucat la Foro Italico, fără să participe la Madrid Open.
Practic, Serena Williams nu s-a mai înscris la nicio ediție a turneului de la Madrid din anul 2015 încoace, boicotând puternicul turneul de categorie WTA 1000! Strategia Serenei l-a sărit din schemă în fiecare an pe fostul component al naționalei de Cupa Davis, care a făcut prima afirmație controversată la adresa americancei în 2018. Deși a stârnit valuri de reacții negative, Ion Țiriac a spus cu voce tare ceea ce gândeau și alți tenismeni, că jucătoarele de tenis nu merită premii egale cu bărbații, în contextul în care generează o audiență mult mai mică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER