Cristina Dinu, Ilona Georgiana Ghioroaie şi Ioana Loredana Roşca au fost eliminate luni, în primul tur al Ţiriac Foundation Trophy.
Azi, în jur de ora 14:30, va intra în scenă și principala favorită, juca Sorana Cirstea, care se va duela cu Simona Waltert (Elveţia). Pe arena centrală va urma meciul Irina Bara – Ipek Oz (Turcia).
Miriam Bulgaru va deschide seria, de la ora 10:00, cu Mayar Sherif (Egipt), iar apoi va juca Irina Begu, favorita numărul doi a competiţiei. Ea se va confrunta cu Laura Pigossi (Brazilia), de la ora 12:00.
Altfel, jucătoarele maghiare Anna Bondar (favorita numărul 3), Panna Udvardy (favorita numărul 6) şi Dalma Galfi (favorita numărul 8) s-au calificat, luni, în optimi la Ţiriac Foundation Trophy, turneu WTA 125, dotat cu premii de 115.000 de dolari și găzduit de Centrul Naţional de Tenis din Bucureşti.
Bondar a trecut de Daria Astahova, 4-6, 6-4, 6-4, iar în turul doi va juca împotriva câștigătoarei dintre românca Gabriela Lee (fostă Talabă) şi Rebeka Masarova (Spania).
Udvardy a învins-o pe Cristina Dinu, 7-5, 7-5, şi o va întâlni pe Viktoria Tomova (Bulgaria), cea care a depășit-o pe Ilona Ghioroaie, scor 6-1, 6-3.
Dalma Galfi a bătut-o pe Jaimee Fourlis, 6-4, 6-4. Va urma duelul cu Sara Errani, care a dispus de Ioana Loredana Roşca, scor 6-2, 6-0.
Anna Bondar (Ungaria/N.3) – Daria Astahova (Rusia) 4-6, 6-3, 6-3
Maryna Zanevska (Belgia) – Lucia Bronzetti (Italia/N.4) 6-1, 6-0
Sara Errani (Italia) – Ioana Loredana Roşca 6-1, 6-0
Viktoria Tomova (Bulgaria) – Ilona Georgiana Ghioroaie 6-1, 6-3
Panna Udvardy (Ungaria/N.6) – Cristina Dinu 7-5, 7-5
Dalma Galfi (Ungaria/N.8) – Jaimee Fourlis (Australia) 6-4, 6-4
Țiriac Foundation Trophy oferă premii totale în valoare de 115.000 dolari și 160 de puncte în clasamentul WTA pentru campioană, costurile totale de organizare ridicându-se la peste 300.000 de dolari. Turneul este deţinut de Fundaţia Țiriac şi este organizat împreună cu Federația Română de Tenis, cu sprijinul Dedeman, Superbet și Allianz Tiriac care sunt principalii sponsori ai competiției ce va fi transmisă în direct de Digi Sport. „Vreau să mulțumesc Dr. Oetker, care de foarte mulți ani este partener al Federației Române de Tenis. Pe lângă turnee organizate pentru seniori, Dr. Oetker este partener și în organizarea turneelor de juniori până în 14 ani, de echipe și alte competiții importante” a declarat președintele interimar al Federației Române de Tenis, George Cosac.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER