Daria Saville (Australia, 55 WTA) a suferit o accidentare horror la turneul WTA 500 de la Tokyo, în al doilea game al meciului cu Naomi Osaka (Japonia, 48 WTA) din primul tur.
Daria Saville s-a accidentat grav la genunchi în momentul în care a aterizat cu piciorul stâng pe teren, după o lovitură de forehand. Faza s-a petrecut după numai un game și șapte minute de joc.
Daria Saville a căzut pe teren, strigând „Genunchiul meu!”, iar Naomi Osaka, favorita gazdelor, i-a sărit în ajutor australiencei.
Daria Saville s-a accidentat grav și a primit îngrijiri medicale pe teren! Sportiva din Australia a a abandonat partida, fiind consolată de Naomi Osaka: „Am crezut că ţipă pur şi simplu fiindcă a ratat lovitura, apoi mi-am dat seama că ţipă de durere”, a povestit Naomi Osaka clipele de groază prin care a trecut adversara ei.
„Apoi m-am speriat foarte tare fiindcă am impresia că noi, ca sportivi, avem o toleranţă destul de mare la durere. Părea să fie chiar grav”, a adăugat Naomi, fostă ocupantă a locului 1 mondial.
Not good for Aussie Daria Saville in the tennis – has retired hurt after suffering left knee injury. Has a past history of ACL injury & unfortunately the video brings significant concern for a recurrence, with foot planting + shifting of lower leg bone. Fingers crossed for her pic.twitter.com/Em5kq6u0gw — NRL PHYSIO (@nrlphysio) September 20, 2022
Not good for Aussie Daria Saville in the tennis – has retired hurt after suffering left knee injury. Has a past history of ACL injury & unfortunately the video brings significant concern for a recurrence, with foot planting + shifting of lower leg bone. Fingers crossed for her pic.twitter.com/Em5kq6u0gw
— NRL PHYSIO (@nrlphysio) September 20, 2022
Naomi Osaka a mai spus că se simte ciudat pentru că s-a calificat în optimi după doar șapte minute de joc: „Deocamdată, încă mă simt puţin ciudat că am câştigat un meci. Am impresia că nu am câştigat un meci”.
În optimile de finală de la Tokyo, favorita gazdelor o va întâlni pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 16 WTA). Naomi Osaka este pregătită de nimeni altul decât de tatăl ei, Leonard Francois, după ce japoneza a încheiat colaborarea cu reputatul tehnician Wim Fissette, care a ajutat-o să câștige două dintre cele patru titluri de Grand Slam ale carierei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER