Prosport continuă seria dezvăluirilor din infernul de la Deva, având o mărturie exclusivă: gimnasta Amalia Puflea (15 ani).
După declarațiile mamei, Elena Onel, a venit și rândul copilului, întors acasă la Bîrlad, să povestească perioada de la Deva. Preț de mai multe episoade veți afla ce s-a întâmplat acolo și ce aveau de pătimit aceste fete.
Amalia Puflea, o sportivă de doar 15 ani, din Bârlad, a amenințat cu sinuciderea în cantonamentul din Deva, fiind terorizată, susține mama ei, de comportamentul antrenorilor Lucian Sandu și Gina Gogean.
Elena Onel n-a mai rezistat presiunii și a făcut public, vineri, un scandal care zguduie sportul românesc.
Copilul, Amalia Puflea, a stat de vorbă cu Prosport și a rememorat momentele în care nu s-a simțit bine la Deva. Nu vrea să renunțe, dar ar dori o relație civilizată cu antrenorii ei.
„La început am crezut că o să fie bine. Între timp lucrurile s-au schimbat și am ajuns în situația de a lua o decizie să mă duc la un alt club și să mă transfer!
Am început gimnastica la 2 ani și 8 luni, mă uitam pe Youtube și am văzut-o pe Nadia Comâneci, atunci am zis să ajung și eu la fel ca ea.
La început a fost bine la Deva, a fost și antrenoarea mea de aici de la club timp de 10 zile pentru a mă acomoda. Problemele astea nu sunt de acum, ci de un an și jumătate, doi, au început problemele cu domnii antrenori.
Comportamentul antrenorilor constă în jigniri, probabil unele fete au fost și bătute, dar au fost niște glumițe nu trebuiau făcute pe seama mea”, mărturisește sportiva de doar 15 ani.
„A fost odată o fată la lot care a fost dată afară, eram la paralel amandouă și nu mi-a ieșit o desprindere, un element. Și nici ei nu-i ieșise…
Ne-a scos pe amândouă afară și, din ce îmi aduc eu aminte și sper să nu greșesc, am primit și o palmă de la domnul antrenor Lucian. M-a lovit peste cap!”, dezvăluie Amalia.
Asta n-a fost tot pentru că șirul întâmplărilor este unul foarte lung.
„Am fost la Festivalul Olimpic al Tineretului European (FOTE) acum o lună și jumătate și acolo au fost glumițe pe seama mamei, îi spunea Magdalena, mă gândesc că știe toată lumea cine este această femeie.
Fix înainte de finale la Europene mi-a zis în timp ce mă bandajam: „Ce faci maimuță umflată cu pompa?” și cred că niciunui copil nu-i place să i se zică așa ceva.
Tot la Festivalul Olimpic trebuie să ne luăm acreditarea la noi și eu am uitat-o în cameră, dar eram pe hol! Și atunci mi-a zis că mă dă cu capul de toți pereții…
N-am răspuns, n-am reacționat cu nimic, am tăcut din gură, când mi se zice o vorbă urătă nu prea răspund înapoi. Lucrurile astea nu se fac la un copil. Fix după finala la bârnă, doamna Gina mi-a zis .
Mai ales că eu aveam o problemă la picior… A trebuie să lucrez, să strâng din dinți, cu sânge la picior, eram accidentată, amândoi antrenorii, atunci când am terminat pe 3, au sărit cu gura pe mine și m-au întrebat: când mă trezesc azi?
A fost ulterior o mică ședință cu ei și niciunul dintre antrenori nu-și aduce aminte de jignirile pe care mi le-au adus! M-au întrebat de ce m-a deranjat…
Nu înțeleg de ce mi s-a zis asta în condițiile în care era primul meu european și am ocupat un loc 3. Înțeleg că voiau să ies pe primul loc. Erau acolo gimnaste bune, mai ales că am avut o problemă la picior”, și-a adus aminte Amalia Puflea, dar vocea îi tremura de aceste amintiri foarte proaspete și de presiunea la care era supusă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER