Ilie Dumitrescu îi duce dorul unui fost decar al naționalei României: „Singurul care a avut personalitate la lot a fost el”

Ilie Dumitrescu îi duce dorul unui fost decar al naționalei României: „Singurul care a avut personalitate la lot a fost el”
  • Publicat:

Ianis Hagi este accidentat încă din luna ianuarie, atunci când a suferit o ruptură a ligamentului încrucișat.

În acel moment, medicii i-au transmis tânărului fotbalist român că va sta departe de gazon aproximativ 6 luni de zile. Din păcate pentru fanii lui Rangers, dar și pentru Ianis Hagi perioada de recuperare s-a prelungit, după cum a anunțat antrenorul scoțienilor, Giovanni van Bronckhorst, dar și tatăl, Gică Hagi.

Ilie Dumitrescu, component al „Generației de Aur”, îi duce și el dorul jucătorului în vârstă de 23 de ani, despre care a spus că este singurul jucător român cu personalitate.

Ilie Dumitrescu îi duce dorul unui fost decar al naționalei României: „Singurul care a avut personalitate la lot a fost el”

Fără Ianis Hagi, naționala României a retorogradat în Liga C a Ligii Națiunilor, după ce a ocupat ultima poziție a grupei B3, din care au mai făcut parte Bosnia, Muntenegru și Finlanda.

Pentru prima reprezentativă, jucătorul celor de la Rangers a în 23 de rânduri, reușind să marcheze și de 2 ori.

„A lipsit cel mai important jucător, Ianis Hagi. Acest jucător, în ultimele meciuri la echipa națională, a făcut un meci extraordinar cu Germania și putea să câștige meciul cu Islanda, când ceilalți, care sunt acum la lot, n-a mișcat.

Singurul care a avut personalitate la lot a fost Ianis Hagi, care lipsește acum acestei generații. Au fost și alții care nu sunt selecționați și n-au atins-o în meciul ăla. Singurul care s-a ridicat la un nivel foarte bun a fost Ianis Hagi”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.

  • 7 milioane de euro este cota de piață a lui Ianis Hagi, potrivit transfermarkt.com

  • Ultimul meci în care fotbalistul a evoluat datează este Rangers – Stirling Albin, din 21 ianuarie 2022

Pasionat de tot ce se întâmplă în lumea sportului, George Constantin este în prezent student în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București. La începutul anului 2022, George a decis să facă pasul către presa sportivă și a devenit ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×