Farul – UTA, va avea loc astăzi, de la ora 18:30, duelul urmând a conta pentru runda a 12-a din SuperLigă. Meciul de la Ovidiu va fi arbitrat de Horia Mladenovici din București.
Aflată pe primul loc după 11 runde, cu 24 de puncte, la egalitate cu Rapid dar cu un golaveraj superior, și având și cel mai bun atac al campionatului, cu 22 de goluri marcate, trupa „Regelui” pleacă favorită în disputa cu „Bătrâna Doamnă”. Pe teren propriu, dobrogenii sunt neînvinși, având 4 victorii și 2 egaluri (golaveraj 10-3).
De partea cealaltă, UTA vine la Ovidiu de pe locul 9 cu 15 puncte. Victoria cu 2-1 din Moldova cu FC Botoșani, este singura din 6 deplasări reușită de UTA în acest sezon în SuperLigă, elevii lui Ilie Poenaru întorcându-se de pe terenurile adversarilor cu încă două remize, contabilizând și trei eșecuri.
Farul a arătat foarte bine în acastă primă parte a SuperLigii, „Regele” reușind într-un timp record să formeze un lot competitiv, având jucători de calitate care au forța de a se lupta chiar și la titlu în acest sezon, abordând fiecare meci la victorie.
Echipe probabile: Farul – UTA Farul: Aioani – Benzar, Larie, Popescu, Kiki – Artean, Băluță, Grameni – Torje, Alibec, Munteanu. Antrenor: Gică Hagi UTA: Iacob – Vukcevic, Benga, Chindriș, Hoxhallari – Bautista, Șteau, Batha – Stahl, Postolachi, Jobello Antrenor: Ilie Poenaru
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER