Kim Kardashian (41 de ani), vedeta din Statele Unite ale Americii, a fost huiduită de un stadion întreg la un meci de fotbal american.
Controversata vedetă din State a asistat la meciul dintre Los Angeles Rams și Dallas Cowboys, scor 10-22, în cadrul rundei a cincea din NFL.
Îmbrăcată într-o ținută de zeci de mii de euro, marca Balenciaga, potrivit Marca, vedeta nu a fost deloc bine primită la acest meci.
În momentul în care a fost filmată și a apărut pe ecranul uriaș al arenei, Kim Kardashian a fost huiduită de tot stadionul.
Imediat ce s-a văzut pe ecran, vedeta a zâmbit, a făcut cu mâna, însă mulțimea nu a încetat huiduielile și fluierăturile până când imaginea de pe tabelă nu a fost schimbată.
Potrivit sursei citate, această atitudine a publicului ar fi fost provocată de faptul că vedeta are parte de un tratament preferențial chiar și la evenimentele sportive.
Chiar la această partidă, Kim Kardashian ar fi primit unul dintre cele mai bune locuri de pe stadion.
Deși are peste 330 de milioane de urmăritori pe Instagram, reacția publicului care a asistat la meciul dintre Los Angeles Rams și Dallas Cowboys dă de înțeles că vedeta nu este chiar atât de îndrăgită în Statele Unite ale Americii.
Kim Kardashian booed during Sunday’s Rams and Cowboys game. The reality star was at SoFi stadium in Los Angeles when her face was shown on the big screen and fans immediately turned their cheers to boos. pic.twitter.com/iibspIlPDI — Talkexclusiveblog (@Talkexclusive_B) October 10, 2022
Kim Kardashian booed during Sunday’s Rams and Cowboys game.
The reality star was at SoFi stadium in Los Angeles when her face was shown on the big screen and fans immediately turned their cheers to boos. pic.twitter.com/iibspIlPDI
— Talkexclusiveblog (@Talkexclusive_B) October 10, 2022
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER