Dinu Gheorghe a vorbit în cadrul emisiunii ProSport LIVE despre scandalul dintre Gabi Tamaș și Petrolul, iar fostul oficial din Superliga a avut o reacție tranșantă.
Gabi Tamaș (38 de ani) a cerut rezilierea contractului cu Petrolul, după ce jucat în 14 meciuri pentru formația din Ploiești, iar la scurt timp au apărut dezvăluiri incredibile despre fostul internațional român.
La scurt timp după ce Gabi Tamaș și-a reziliat contractul a apărut o înregistrare în care fotbalistul îi înjura pe suporterii Petrolului, iar Nae Constantin a fost cel care l-a înregistrat pe experimentatul fotbalist,
Dinu Gheorghe a vorbit despre scandalul dintre Gabi Tamaș și oficialii Petrolului și a avut o reacție tranșantă. Acesta crede că fundașul a greșit în momentul în care s-a implicat peste antrenor și crede că au existat și alte derapaje ale fundașului.
„Din ce am citit eu, ce am văzut eu, e mai bine că a plecat. A fost un câștig când a venit, într-adevăr, a adunat vestiarul în jurul lui. Jucătorii mai tineri, jucătorii de Liga 2 care au fost acolo au prins încredere, dar probabil că atitudinea lui în continuare, după povestea aceea că a împrumutat clubul cu bani, mă rog, un prieten de-ai lui… Tu ești jucător, atât, nu trebuie să îi spui antrenorului… Având vârsta pe care o ai, poți să îi spui între patru ochi: «Uite, parcă nu stăm bine, nu facem bine», dar nu poți cu lume de față să spui că «ne critici în fața lumii», că «ne-ai spus să jucăm defensiv și acum spui altceva». Deci nu sunt în regulă ieșirile astea… Îmi pare rău pentru el.
(n.r. Nae Constantin l-a înregistrat) Ei au căutat în fața lumii o justificare, pentru că ei dacă îl scoteau pe Tamaș din lot, cum l-au scos acum, au reziliat contractul, lumea le-ar fi dat în cap: «Ce s-a întâmplat cu Tamaș?». Și, probabil, ca să aibă această acoperire au spus: «Uitați cine e Tamaș». Sunt convins că au mai fost și alte derapaje ale lui Gabi Tamaș vizavi de comportamentul lui în cadrul vestiarului și ne oprim aici”, a spus Dinu Gheorghe, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER