Plecarea preşedintelui executiv Marian Copilu, de la Universitatea Craiova, ar putea fi acompaniată de cea a portarului Giedrius Arlauskis.
Lituanianul a fost alături de Marian Copilu când acesta a decis să se despartă de CFR Cluj, acum un an.
„Eu fără Marian nu văd viitorul echipei. A mai fost plecat Marian și a fost circ”, spunea Arlauskis, când a plecat de la CFR Cluj.
Portarul lituanian Giedrius Arlauskis a debutat pentru Universitatea Craiova în partida cu Petrolul, câştigată in extremis de olteni, scor 2-1.
La final, Mirel Rădoi n-a insistat asupra prestaţiei goalkeeperului, dar a făcut o declaraţie ciudată, spunând că practic toţi cei patru portari sunt la acelaşi nivel şi ar putea fi titulari.
„Nu aș vrea să îi fac analiza doar lui Arlauskis, nu a avut mai probleme în afară de gol, nu au fost șuturi care să îi pună probleme. Avem patru portari la nivel de Liga 1, oricare dintre ei ar putea fi titular” a spus Rădoi.
Rămâne de văzut dacă Arlauskis va rămâne în Bănie până la finalul sezonului, atât cât durează contractul său cu Universitatea Craiova.
Chiar dacă prezenţa lui Marian Copilu a contat enorm în decizia de a semna cu Craiova, Arlauskis spune că a fost convins să vină la Craiova chiar de finanţatorul Mihai Rotaru, care i-a spus că ar fi o provocare să câştige titlul şi cu Universitatea Craiova.
„Iniţial am fost sunat chiar de către Mihai Rotaru să vin la Craiova. Mi‑a plăcut ce mi‑a zis, am simţit multă încredere în mine din vorbele lui. Mi‑a spus că crede că pot să ajut această echipă şi că presupune că şi pentru mine ar fi o provocare să câştig campionatul cu Universitatea. Şi, de când mi‑a zis asta, mi‑am fixat şi eu asta în cap: m‑am hotărât să vin ca să îndeplinim visul tuturor oltenilor.
La Craiova e excelent, aşa cum mă aşteptam, toată lumea m‑a primit foarte bine. Acum vreau să dau şi eu ceva înapoi echipei ăsteia, adică să joc şi să o fac bine. Acum cred că sunt la zi şi cu antrenamentele şi pregătirea. Toate titurile au fost frumoase, dar cel mai frumos este cel care urmează, al optulea, cu Universitatea Craiova. Aşa cum vă spuneam, pentru asta sunt aici. La CFR le ziceam în glumă colegilor că o să mă opresc când o să‑l egalez şi pe Marius Lăcătuş, care are 10 trofee, dar serios vorbind încă trei titluri pare prea mult pentru mine la această vârstă” a declarat Arlauskis, pentru revista oficială a clubului Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER