FCSB a remizat în prima runda a grupelor Cupei României, scor 2-2, împotriva celor de la UTA Arad.
Vicecampioana României a terminat meciul de pe arena „Fracisc von Neuman” cu 3 jucători în minus și a fost egalată în prelungiri, după ce Rachid Bouhenna, Octavian Popescu și Risto Radunovici au fost eliminați de către central.
Oficialii celor de la FCSB nu au trecut cu vederea peste cele trei cartonașe roșii, iar Mihai Stoica a anunțat sancțiunile.
Meme Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a anunțat că singurul fotbalist dintre cei trei care va primi amendă va fi Rachid Bouhenna, fundașul intrat în dizgrațiile patronului Gigi Becali.
„Bouhenna va plăti amendă. Radunovic nu va fi sancţionat. Pot să îi reproşez, că are experienţă, dar dacă ar fi dat fault la Musi, nu mai era niciun cartonaş”, a spus Mihai Stoica, pentru Orangesport.
Mai mult, potrivit Digisport, jucătorului îi va fi reziliat contractul în iarnă.
Fotbalistul venit de la CFR Cluj a fost primul care a fost eliminat în partida contra echipei antrenate de Ilie Poenaru. În minutul 83, algerianul a tras de timp și a văzut cartonașul galben, iar la faza imediată centralul a decis să-i acorde cel de-al doilea avertisment și implicit cartonașul roșu, după ce acesta a protestat.
În minutul 90+1, Risto Radunovici a fost și el eliminat pentru un fault. După doar trei minute, FCSB a rămas din nou fără un om, de data aceasta Tavi Popescu. Decarul echipei a intrat agresiv la un adversar, ceea ce l-a făcut pe central să arate din nou cartonașul roșu.
Rachid Bouhenna, Octavian Popescu și Risto Radunovici vor rata meciul din Superliga României pe care FCSB îl va disputa luni, 24 octombrie, cu Sepsi Sf. Gheorghe.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER