Cine este principalul vinovat pentru situația Simonei Halep! Cum a ajuns fostul lider WTA să se dopeze. „A fost victima sfaturilor lui!”

Cine este principalul vinovat pentru situația Simonei Halep! Cum a ajuns fostul lider WTA să se dopeze. „A fost victima sfaturilor lui!”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Simona Halep (31 de ani) a fost depistată pozitiv la testul anti-doping efectuat la US Open, iar Narcis Răducan a vorbit despre situația în care se află fostul lider WTA.

Simona Halep a anunțat vineri, 21 octombrie, că a fost depistată pozitiv după o probă recoltată la US Open, competiție la care a fost eliminată de Daria Snigur, scor 2-6, 6-0, 4-6.

După vestea șocantă dată de către fostul lider WTA, Narcis Răducan a încercat să găsească o explicație pentru situația în care se află sportiva în vârstă de 31 de ani.

Cine este principalul vinovat pentru situația Simonei Halep! Cum a ajuns fostul lider WTA să se dopeze

Narcis Răducan este de părere că Simona Halep este victima medicului din staff-ul său și a explicat de ce continuă să o susțină pe jucătoarea de tenis.

„În primul rând, în toată cariera mea, când am auzit că un sportiv a trișat în felul acesta, mi-am pierdut complet respectul față de acel sportiv. Acum vorbim de o mare campioană.

În primă fază, ea merită răbdare. Am văzut declarația ei. Spune că se simte trădată. Asta înseamnă că dacă a luat acel tratament, l-a luat la sfatul medicului ei.

Nu cred că a făcut intenționat. Mă surprinde că nu are un medic în staff-ul său. Eu sunt convins că are. O tratez ca pe Andreea Răducanu, eu am crezut-o pe ea. Dacă ești sportiv și ai o afecțiune medicală, crezi în medicul tău. A fost victima sfaturilor medicului.

Nu cred că te riști să iei o tâmpenie și să pierzi tot ce ai câștigat”, a declarat Narcis Răducan la emisiunea Liga Digi Sport.

Cornel Popescu a debutat în jurnalism la începutul anilor 2000, iar de atunci a lucrat pentru numeroase publicații de sport. Acesta este absolvent al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Spiru Haret. Din decembrie 2009, Cornel Popescu ocupă postul de redactor la ProSport citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost găsită, 24 de ore mai târziu
Elena Larisa în vârstă de 12 ani a dispărut din Galați, iar mama ei o căuta disperată. Unde a fost…
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Liverpool, mega-ofertă: înlocuitorul lui Salah, transfer de 170 de milioane € pe Anfield!
Liverpool, mega-ofertă: înlocuitorul lui Salah, transfer de 170 de milioane € pe Anfield!
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Delia, noi controverse cu ultimele imagini în costum de baie! A încins internetul: „Lăsați femeile să fie libere!”
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să spună codul PIN
Bărbatul torturat de hoţi pentru card voia să îi cumpere fiului un apartament de 100.000 €. A murit fără să…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor Accuweather
Ninsori de Paște și de 1 Mai! Orașul din România în care ninge în aprilie și în mai, potrivit meteorologilor…
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Marele actor pe care România l-a pierdut. Românii l-au uitat complet: Îți lipsea. Ți-era dor
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×