Bianca Andreescu (Canada, 22 de ani) a fost părăsită de cunoscutul antrenor olandez Sven Groeneveld (57 de ani), după 14 luni de colaborare.
Veteranul antrenor Sven Groeneveld a declarat pe rețelele de socializare că „a decis să nu prelungească colaborarea” cu Bianca Andreescu și că „dorește noi provocări în tenisul masculin sau feminin”, precizând că nu a început încă să lucreze cu alt jucător.
Bianca Andreescu a descoperit tainele tenisului în România, la Pitești, dar s-a mutat în Canada, alături de părinții ei. Maria și Nicu Andreescu sunt originari din comuna vâlceană Vaideeni şi au emigrat în Canada la jumătatea anilor 90.
Bianca Andreescu, care a câștigat US Open 2019, a început mai târziu decât celelalte jucătoare sezonul 2022, din cauza problemelor mentale. Canadiana de origine română a impresionat la turneul de la Roma – a ajuns în sferturi, și la Bad Homburg – s-a calificat în finală, dar în general a avut un sezon modest.
Pentru sportiva aflată în prezent pe locul 46 în clasament continuă problemele! Reputatul antrenor Sven Groeneveld, fost colaborator al Mariei Sharapova, a rupt contractul cu „Bibi”: „După mai bine de un an în care am antrenat-o pe Bianca, am decis să nu prelungesc colaborarea. Sunt dornic de noi provocări în tenisul masculin sau feminin. Îi doresc mult succes Biancai și echipei ei pe viitor!”, a transmis olandezul.
Bianca Andreescu, campioana de la US Open 2019, a stat pe bară timp de 7 luni, dorind să se recupereze după situațiile stresante prin care a trecut în circuit. Andreescu vrea acum să le dea o mână de ajutor celor care trec prin situații similare.
Pandemia și accidentările i-au încetinit ascensiunea Biancăi, dar canadianca de origine română nu a încetat să comunice cu fanii! Andreescu a lansat în acest an o carte ilustrată pentru copii, inspirată din copilăria ei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER