David Moyes, antrenorul lui West Ham, nu a uitat de Nicolae Dică, antrenorul care a plecat de la FCSB înaintea meciului din Conference League.
Imediat după ce FCSB a fost învinsă de U Cluj, scor 2-1, pe „Cluj Arena”, Nicolae Dică a decis să își dea demisia de la vicecampioana României.
Astfel, locul lui Nicolae Dică pe banca tehnică a formației roș-albastre a fost luat de Mihai Pintilii la meciul cu West Ham din grupele Conference League, scor 0-3, pe Arena Națională.
La finalul meciului FCSB – West Ham, David Moyes nu a uitat de Nicolae Dică și i-a transmis un mesaj prin intermediul lui Mihai Pintilii, antrenorul interimar al vicecampioanei României. Totodată, antrenorul formației din Premier League i-a luat apărarea fostului tehnician al formației roș-albastre.
„I-am spus antrenorului să îi transmită cele mai bune gânduri fostului antrenor (n.r. – Nicolae Dică) care tocmai s-a despărţit de club. Nu-mi place să văd când antrenorii îşi pierd locul de muncă, e o slujbă dificilă. Pentru cei din afară e uşor să critice, dar până nu te afli pe acest scaun nu ştii cum este meseria de antrenor. De aceea am dorit să transmit un mesaj fostului antrenor”, a spus David Moyes pentru agerpres.ro.
Nicolae Dică a plecat de la FCSB după eșecul suferit de vicecampioana României pe terenul lui U Cluj, scor 1-2, în Superliga. Decizia antrenorului a venit după ce Gigi Becali i-a transmis că e dispus să îl lase să plece.
Antrenorul în vârstă de 42 de ani a fost la a doua aventură pe banca tehnică a formației roș-albastre, după ce și în perioada iunie 2017 – decembrie 2018 a antrenat-o pe FCSB.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER